Europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan, reacție dură la vestea că Muzeul Brătienilor ar putea fi desființat

Europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan, reacție dură la vestea că Muzeul Brătienilor ar putea fi desființat
| Foto: realitatea.net

Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL, a comentat vestea că Vila Florica sau Muzeul Brătienilor ar putea fi desființat prin OUG care reorganizează instituțiile de stat.

Rareș Bogdan a declarat pentru stiripesurse.ro că liberalii vor aștepta să apară forma finală a OUG, iar apoi vor încerca să negocieze din toate puterile pentru a menține o instituție ”simbol pentru PNL și pentru istoria modernă a României”.

”Nu poate funcționa nici măcar ca o glumă desființarea Vilei Florica, pentru că acel loc ține de istoria și de fibra PNL, dar și de istoria modernă a României. Sunt convins că nu se poate întâmpla nici măcar sub formă de accident pentru că ar fi unul de neiertat la scara istoriei.

În momentul în care se va scrie această OUG, varianta finală, vom putea să vedem situația legată de Vila Florica, dar și de bibiliotecile din Harghita, Covasna, Mureș, de bibliotecile sătești și județene și toate celelalte instituții care țin de fibra și cultura unui popor.

Chiar dacă de foarte multe ori sunt subfinanțate, chiar dacă de multe ori sunt lăsate la marginea priorităților unei guvernări sunt cele care ne păstrează fibra, credința și originile.

Presa a semnalat această problemă, dar sunt convins că problema va fi rezolvată în cel mai bun mod cu putință de către reprezentanții Ministerului Culturii și de către oficialii guvernamentali", a spus europarlamentarul.

Prim-vicepreședintele PNL a ținut să explice că liberalii nu se opun reorganizării din sistemul bugetar și arată că avem o mare problemă: populația a scăzut cu 5 milioane de oameni, dar în schimb numărul bugetarilor a crescut cu 500.000.

"Poate nu ar fi rău de ce și cum apar documente intermediare în spațiul public din interiorul Guvernului. Genul acesta de acțiuni pentru a testa reacțiile populației nu este deloc unul eficieint. Eu spun extrem de clar și de apăsat că trebuie făcută o reorganizare majoră în domeniul administrației de stat pentru că România a avut cu 5 milioane în plus de cetățeni și aveam 800.000 de bugetari, iar astăzi avem cu 500.000 mai mulți bugetari și cu 5 milioane mai puțini cetățeni. Este o problemă reală!", a afirmat europarlamentarul PNL/PPE.

Poza noua 07.08.2018

Comenteaza