Femeile din PSD Cluj au ieşit în stradă FOTO VIDEO

Femeile din PSD Cluj au ieşit în stradă FOTO VIDEO
Aproximativ 200 de persoane membre în organizaţia de femei a PSD Cluj au ieşit în stradă, în urmă cu puţine momente, într-un „marş al tăcerii” simultan cu dezbaterile moţiunii de cenzură.

Acestea afişează pancarte şi bannere pe care au scris „Nu puteţi guverna o ţară ţinând-o doar la terapie intensivă”, „Vrem viaţă, nu comă indusă de voi”, „Femeile nu capitulează, e doar mai greu până se decid să intre în luptă”, „În toamna asta se poartă onestitatea şi speranţa”, „Şi noi suntem un sindicat şi vrem să ne redaţi liniştea şi demnitatea. Plecaţi de la putere dacă nu ştiţi să o faceţi”, „Ţara are nevoie deforţa minţii şi de minţi de femeie pentru a-şi salva copii”, Degeaba vreţi putere dacă nu ştiţi să iubiţi oamenii” şi „Noi suntem acelea care naştem speranţa, voi suinteţi aceia care vreţi s-o ucideţi”.


La miting au participat şi preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj-Napoca Mircea Jorj, preşedintele organizaţiei de femei în Cluj Mihaela Rozor, dar şi doi dintre vicepreşedinţi – Aurelia Cristea şi Claudia Anastase. La miting participă şi primarul din Chinteni, Lucia Suciu, de asemenea membru în PSD.

Mitingul are loc pe traseul pietonala Eroilor - Palatul Administrativ.



Comenteaza