Final de campanie, cum şi-au mobilizat alegătorii

Final de campanie, cum şi-au mobilizat alegătorii
Timp de o lună au luat la pas întregul judeţ, au împărţit materiale electorale, au discutat cu oamenii. Liderii principalelor forţe politice locale explică argumentele cu care au încer5cat să-şi mobilizeze alegătorii.

Alegerile europarlamentare n-au reprezentat niciodată un magnet prea puternic penrtru alegători. Anul acesta, însă, dată fiind proximitatea alegerilor prezidenţiale, miza euroscrutinului a crescut exponenţial pentru competitorii politici, de rezultatul votului de duminică depinzând modul în care se vor negocia eventualele alianţe electorale, numărul şi numele comp0etitorilor pentru fotoliul de la Cotroceni. În aceste condiţii era de aşteptat ca partidele să lupte pentru o mobilizare fără precedent a propriilor alegători.

Social-democraţii au mizat pe "munca de la om la om", amestecând, potrivit liderului PSD Cluj Remus Lăpuşan, temele europene cu subiectele interne. "Într-adevăr, nu există o atractivitate pentru aceste alegeri, dar, discutând de la om la om, lucrurile devin mai interesante, oamenii înţeleg şi vor să afle mai muzlte despre fondurile europene, despre subvenţiile din agricultură, despre investiţiile în infrastructură şi locurile de muncă. În această campanie noi am avut două mesaje clare: nu există cetăţeni europeni de rangul unu şi rangul doi şi dezvoltarea aduce locuri de muncă. Le-am explicat câte investiţii avem în derulare pe fonduri europene, de la amenajarea Someşului, la Spitalul Regional de Urgenţă şi autostrăzile Turda-Sebeş şi Câmpia-Turzii - Târgu Mureş", a explicat Lăpuşan. "Toţi clujenii să meargă cu încredere la vot, nu trebuie să rămână indiferenţi, că indiferenţa omoară", a adăugat ministrul Aurelia Cristea.

Liberalii, în schimb, speră că susţinătorii lor din judeţ se vor deplasa lam urne pentru a o susţine pe deschizătoarea listei PNL, Norica Nicolai. "Argumentele pentru care clujeniim trebuie să iasă la vot şi să voteze PNL este faptul că avem capul de listă prin doamna Norica Nicolai, membru al PNL Floreşti şi fost senator de Cluj timp de opt ani. În plus, până la urmă, e vorba de susţinerea administraţiei liberale a judeţului nostru inclusiv la nivelul Parlamentului European", a spus preşedintele interimar nal PNL Cluj, şeful judeţului, Horea Uioreanu.

Pe de altă parte, liderul PDL Cluj, candidatul Daniel Buda, susţine că clujenii treuie să se mobilizeze tocmai pentru a limita accesul social-democraţilor în Parlamentul European. "Clujenii trebuie să-şi decidă singuri viitorul, să nu-i lase pe cei de pe marginea şanţului, asistaţii social nemeritat, cei duşi în lesă de Victor Ponta să decidă în locul lor.Să-i aleagă pe cei care chiar şi în vremuri de criză au creat locuri de muncă şi nu un PSD care a promis un milion de locuri de muncă şi nici pe cele create de noi n-au fost în stare să le păstreze", a afirmat Buda.

Ca întotdeauna, reprezentanţii UDMR au bătut la uşile aproape tuturor maghiarilor din judeţ şi mizează pe obişnuita mobilizare şi disciplină electorală a comunităţii maghiare. "Noi am mers cu caravana cu principalii candidaţi şi miniştri prin judeţ, aproape în fiecare localitate în care avem votanţi. A fost o campanie door to door şi sperăm într-o prezenţă la vot comparabilă cu cea de la celelalte alegeri europarlamentare, adică să adunăm aproximativ 30.000 de voturi în judeţ", a spus liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente.

Comenteaza