Foto Firea îl copiază pe Boc, fără succes. Merge cu tramvaiul, dar este înconjurată de poliţişti

Gabriela Firea, primarul general al capitalei, a fost surprinsă într-un tramvai, imaginea amintind de o fotografie făcută edilului Emil Boc, în urmă cu câteva luni, într-un autobuz aglomerat din Bucureşti.

Mişcarea menită să aducă popularitate primarului capitalei a fost demascată însă de Ciprian Ciucu, un consilier municipal al Bucureştiului, care arată că Firea este de fapt înconjurată de poliţişti locali şi de alţi angajaţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

„UPDATE! În fotografie apar următorii (pentru presă):
– Mihai Bărăceanu, de la Poliția Locală București, director executiv dispecerat, nu avea ce să caute acolo, nu are în atribuțiile lui pază și protecție demnitari
– Cătălina Turcin, de la Poliția Locală, Serviciul Resurse Umane (și-o fi luat liber?)
– O polițistă locală în subordinea lui Bărăceanu (doamna care se uită peste umăr)
– Andrei Creci, directorul Societății de Transport București (tipul cu ochelari, care merge și el întâmplător cu același tramvai)
– Tânărul director al Direcției de transport și infrastructură din PMB (cu spatele, în centru)
– O asistentă personală

Câtă ipocrizie în acestă fotografie! Gabriela Firea nu merge în mod normal cu tramvaiul, o face doar pentru poze. Nu merge singură, ci cu un alai. Nu e printre oameni, cum vrea să sugereze, ci este bine păzită și protejată de oamenii ei, de aceia pe care îi ține pe sinecuri bune la PMB.

În poză apare și directorul STB. O provoc pe Gabriela Firea să meargă cu tramvaiul 41 singură sau de mână cu Pandele! Dacă va face asta, când vrea dânsa, la ore de vârf sau nu, timp de o săptămână, retractez tot. Un primar ar trebui să fie printre oameni, nu să aibă o barieră de acoliți între ea și oameni.

PS: Mai oprește traficul ca să ajungă din Voluntari în 15 minute la primărie?”, a scris Ciprian Ciucu, pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, în mai 2019, primarul Clujul, prezent la mitingul PNL din capitală, a fost surprins printre călătorii unui autobuz aglomerat. În timpul vizitei, edilul Emil Boc a fost abordat de cetăţeni, care i-au transmis mesaje de susţinere. Fotografia a fost postată pe Facebook de actriţa Florentina Ţilea, alături de mesajul „Normalitate. Emil Boc. Și nu fac politică”.

Comenteaza