Firea, în scandal cu liderul PSD: Dragnea nu i-a răspuns Corinei Creţu la telefon toată vara/ Carmen Dan a fost prima pe lista lui să fie prim-ministru

Firea, în scandal cu liderul PSD: Dragnea nu i-a răspuns Corinei Creţu la telefon toată vara/ Carmen Dan a fost prima pe lista lui să fie prim-ministru

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, după şedinţa Consiliului Executiv în care a cerut demisia lui Carmen Dan, că a primit telefonul de la comisarul european Corina Creţu pentru că aceasta încerca să discute cu cineva din partid, dar Liviu Dragnea nu i-a răspuns.

Gabriela Firea, a mai spus la o emisiune TV, că, după schimbarea guvernului Tudose, Liviu Dragnea a vrut să o propună pe Carmen Dan pentru a prelua funcţia de premier, dar nu au fost de acord colegii din conducerea partidului.

"Corina Creţu m-a informat că a discutat cu ceilalţi comisari europeni şi preşedintele Juncker şi au întrebat-o ce se întâmplă la Bucureşti, pentru că pe 5 decembrie ar trebui să înceapă pregătirirle pentru preşedinţia rotativă, toţi sunt preocupaţi de securitate. Doamna Creţu a spus că va transmite informaţiile şi că crede sau speră să se ia măsuri. M-a sunat pentru că pe parcursul verii Liviu Dragnea nu i-a răspuns la telefon. Nu că e o coaliţie a mea cu Corina Creţu", a declarat Gabriela Firea, duminică seara, la România TV.

Primarul Gabriela Firea a anunţat sâmbătă, la Neptun, că a cerut demisia lui Carmen Dan de la Ministerul de Interne, după semnalele primite de la Bruxelles prin comisarul european Corina Creţu.

"Trebuie să vă explic contextul. Eu am luat cuvântul şi le-am transmis colegilor mei faptul că am vorbit ieri cu Corina Creţu, comisar european, care mi-a relatat o discuţie cu domnul Juncker şi colegii săi, faptul că aceştia şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia politică din România şi situaţia din 10 august, faptul că nu e apreciat de alte state europene, apreciind că intervenţia jandarmilor a fost corecta paână la un punct în are avea loc apărarea clădirii Guvernului. Nu au fost de acord ca manifestanţii care nu au fost violenţi au suportat gaze lacrimogene şi erau de ajuns alte măsuri mai blânde. Practic extragerea celor care aruncau în jandarmi", a spus sâmbătă Gabriela Firea, la ieşirea din şedinţa tensionată din PSD.

 

"Carmen Dan a fost prima pe lista lui Dragnea să fie prim-ministru. Nu au fost de acord colegii"

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a reproşat lui Liviu Dragnea că nu a luat nici măcar cuvântul în timpul CExN al PSD, când i-a cerut demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, moment în care a afirmat că prima opţiune a liderului PSD pentru înlocuitorul lui Mihai Tudose la Palatul Victoria a fost Carmen Dan.

”Când am văzut că dl preşedinte nici măcar la nivel de principii nu ia cuvântul, nu neapărat în apărarea mea, că era evident că între mine şi dna ministru recomandată de domnia sa să fie ministru - şi chiar iniţial era era propusă, după ce a căzut guvernul Tudose, ca dna ministru să fie prim-ministru, dar nu au fost de acord colegii noştri. A fost prima pe listă, prima pe lista dlui Dragnea, ca dna ministru de Interne să fie prim-ministru...”, a spus Gabriela Firea la România TV.

Membrii Consiliului Executiv PSD au respins, la vot, sâmbătă, cererea Gabrielei Firea de a o schimba pe Carmen Dan de la conducerea ministerului de Interne, ca urmare a măsurilor luate în 10 august.

Potrivit unor surse din PSD, un singur vot a fost pentru propunerea Gabrielei Firea. Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea i-a cerut, sâmbătă, la şedinţa CExN, demisia ministrului de Interne, Carmen Dan.

Mai multe AICI! 

Comenteaza