Florian Coldea, amenințare voalată la adresa ”trădătorilor”, după pilda lui Iuda: Evident, ca orice trădător, destinul lui a sfârşit tragic

Florian Coldea, amenințare voalată la adresa ”trădătorilor”, după pilda lui Iuda: Evident, ca orice trădător, destinul lui a sfârşit tragic

Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, a declarat joi, după aproape şapte ore de audiere în Comisia de Control SRI, că în prezent Serviciul nu are protocoale funcţionale pe siguranţa naţională, spionaj şi în parte chiar şi pe terorism.

"Azi nu avem protocoale. Cum acţionăm să apărăm interesele României pentru contracararea unor astfel de probleme", a declarat Florian Coldea, arătînd că aceste protocoale inexistente vizează siguranaţa naţională, spionaj şi în parte şi terorismul.

"Vulnerabilizăm sau riscăm să vulnerabilizăm nu doar securitatea naţională şi a unor aliaţi ai noştri. Luaţi de valul de retorici să nu pierdem din vedere lucruri importante. Vulnerabilitatea este exploatabilă şi cineva o va face dacă nu o acoperim. Trebuie să vedem care sunt soluţiile clare pentru a remedia acest lucru", a mai spus Coldea.

Fostul adjunct SRI a fost audiat, timp de şapte ore, pentru a doua oară în Comisia de Control SRI, anunţând că va reveni pentru a oferi şi alte detalii.

Florian Coldea, fost adjunct al SRI, a declarat joi, după audierea în Comisia SRI, că nu are cunoştinţă de niciun ofiţer SRI care să fi realizat un singur act de urmărire penală, în contextul informaţiilor publice privind echipele mixte procurori-ofiţeri SRI care funcţionau în baza protocolului.

"Am reluat subiectul protocoalelor. Am reiterat faptul că problematica cooperării în baza protocoalelor este una internaţională. Nu există altă practică în lume fără a se realiza un cadru procedural, nu se poate coopera fără un protocol, mai ales cu SRI. Dincolo de interpretări judicice, în practică aveau un caracter tehnic, functionau limitativ ca un ghid, pentru a da practica unitară la niv serviciului. Se coopera conform competenţelor legale ale fiecărei părţi", a spus Florian Coldea.

"Nu am cunoştinţă ca ofiţeri SRI să fi realizat un singur act de urmărire penală, sunt povesti izvorâte dintr-o realitate paralelă", a mai spus Florian Coldea.

Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a făcut referire, după audierea în Comisia de Control al SRI, la persoane care trădează interesele ţării, dând exemplu pilda lui Iuda. "Unii, în mod vizibil, practică, astăzi, acelaşi lucru cu interesele statului român", a spus Coldea.

"Cred că e momentul potrivit să reamintesc un celebru personaj biblic care în urma cu circa 2000 de ani a trădat pentru 30 de arginţi. Ce dacă ulterior l-au apucat remuşcările? Lucrurile nu s-au putut repara şi răul făcut nu a putut fi reparat. Evident, ca orice trădător, destinul lui a sfârşit tragic. Din această perspectivă constat cu îngrijorare faptul că unii, în mod vizibil, practică, astăzi, acelaşi lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal şi fără pic de ruşine. Ba mai mult, chiar par să îşi facă un titlu de glorie din asta, afectând instituţii fundamentale şi capacităţi democratice de apărare şi protecţie a statului român. Poate ar fi bine cu toţii să reflectăm la acest episod biblic şi la altfel de personaje", a declarat Florian Coldea după audierea în comisia parlamentară.

Comenteaza