Fostul ministru al Educaţiei, Mihail Hărdău, vrea promovarea şcolilor profesionale ca alternativă la liceu

Fostul ministru al Educaţiei, Mihail Hărdău, vrea promovarea şcolilor profesionale ca alternativă la liceu
Fostul ministru al Educaţiei, senatorul clujean Mihail Hărdău, susţine într-o declaraţie politică în plenul Senatului, de astăzi, că diplomele de bacalaureat vor trebui clasificate pe domenii de studii, „care să condiţioneze accesul în învăţământul superior". Nu doar aceasta, dar şcolile profesionale ar trebui promovate ca alternativă la studiile liceale.


">

„Având în vedere rezultatele înregistrate în acest an la examenul de bacalaureat, consider că sistemul de educaţie trebuie să integreze o abordare diferenţiată a beneficiarilor săi, nu numai în ceea ce priveşte structura învăţământului prin promovarea şcolii profesionale ca alternativă la ciclul liceal, dar şi prin elaborarea unei clasificări a diplomelor de bacalaureat pe domenii de studii, în funcţie de profilul urmat, conferind drepturi diferite de acces în ciclul superior", a explicat el. Hărdău spune că o condiţionare a accesului într-un program de studiu universitar în funcţie de profilul liceal absolvit „ar contribui semnificativ la limitarea loteriei manifestate anual la admiterea în universităţi", dar şi la orientarea profesională coerentă a absolvenţilor de liceu spre programe de studii în raport direct cu parcursul şi aptitudinile individuale .

 

Comenteaza