Fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea - decizie definitivă a ICCJ

Fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea - decizie definitivă a ICCJ

Fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, a stabilit miercuri ICCJ, decizia fiind definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, miercuri, recursul lui Traian Băsescu la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care hotărâse în 2019 că fostul preşedinte al României a fost colaborator al Securităţii. Hotărârea ÎCCJ este definitivă. 

“Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul - pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal”, a anunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia magistraţilor este definitivă.  În urma acestei decizii, Băsescu ar urma să-şi piardă beneficiile care decurg din calitatea de fost preşedinte, conform unei legi promulgate în octombrie 2021 şi care prevede retragerea drepturilor foştilor preşedinţi ai României, în cazul existenţei unor dovezii privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.

Comenteaza