Fostul şef de partid al lui Seplecan nu-şi aminteşte de „studenţia” acestuia

Fostul şef de partid al lui Seplecan nu-şi aminteşte de „studenţia” acestuia
Dacă ar fi să luăm de bună diploma de licenţă a şefului judeţului, Mihai Seplecan, despre care pretinşii emitenţi susţin că ar fi contrafăcută, acesta şi-ar fi petrecut cea mai mare parte a studenţiei ca membru PRM

Potrivit „diplomei", Seplecan ar fi absolvit facultatea în 2006, adică la aproximativ un an după ce a părăsit PRM, ceea ce înseamnă că primii ani de facultate i-a urmat în calitate de membru al partidului defunctului Corneliu Vadim Tudor. În perioada respectivă, şef al organizaţiei judeţene a PRM era Petru Călian. Fostul deputat susţine, însă, că nu-şi aminteşte ca, în acele vremuri, Szeplekan (după cum îi era numele în buletin pe atunci) să fi fost un tânăr din cale afară de studios, care frecventa bibliotecile şi care, eventual, îşi lua liber de la partid, închizându-se în casă, cu burta pe cursuri, în perioadele sesiunilor de examene.

„Sincer, nu-mi amintesc aşa ceva, deoarece eram interesat foarte puţin spre deloc de Mihai Szeplekan. Era şi el un copil printre ceilalţi tineri, îi tratam pe toţi la fel", spune Călian. Aparenta amnezie a fostului deputat, când vine vorba de actualul şef al judeţului, par cel puţin surprinzătoare, ştiut fiind că, la acea vreme, Szeplekan era mâna sa dreaptă în organizarea galelor de bătăi de stradă „Local Kombat", iar, potrivit gurilor rele, colaborarea celor doi nu s-ar fi limitat doar la atât.

 

Comenteaza