Generalii USL au dat de la Cluj ordinul de luptă cu puterea

Generalii USL au dat de la Cluj ordinul de luptă cu puterea
Cei trei lideri ai opoziţiei au lansat din capitala Ardealului “Angajamentul pentru România”, în faţa a peste 1.000 de activişti veniţi din toată ţara.

Andrei Marga a catalogat drept "mormane de prostii" legile premierului Emil Boc, iar Ioan Rus, vorbind din partea "bazei partidului", a spus că ardelenii umblă "cu capul în jos" din cauza aceluiaşi personaj. Liviu Dragnea a făcut instructajul de campanie, Victor Ponta a garantat pentru unitatea USL, iar Crin Antonescu a încercat să-i redeştepte pe cei care "au emigrat în interiorul României".

La intrarea în sala Roma a hotelului Napoca, participanţii la marea manifestare a USL au primit broşura cu cele 10 puncte ale "Angajamentului pentru România", o colecţie de principii, care se vor a fi o bază pentru un viitor program de guvernare. Sala este arhiplină - mult peste 1.000 de participanţi - iar podiumul pentru discursuri este plasat în mijlocul sălii. Primii iau cuvântul gazdele. "Toţi trebuie să reconstruim ceea ce am început şi ei au confiscat şi dărâmat. Noi am început o autostradă, ei au tăiat panglicile. Noi am adus Nokia şi am pus Jucu pe harta lumii, ei au închis-o", a spus preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară.

Liderul social-democraţilor clujeni, Remus Lăpuşan, a dat primul semnal de unitate a USL. "Sunt primul susţinător al domnului Marius Nicoară în lupta pentru Primăria Cluj-Napoca. (...) O să încercăm să spălăm tot răul pe care l-a făcut Boc. În ultima perioadă tot mai mulţi spun că nu se poate mai rău în România, noi spunem că poate fi mult mai bine. Ne-am săturat să tot pierdem la Cluj, vă promit că o să ne luptăm ca anul 2012 să fie pentru români, pentru clujeni", a declarat Lăpuşan. Liderul conser-vatorilor din Cluj, senatorul Şerban Rădulescu, şi-a exprimat mândria pentru alegerea Clujului drept gazdă a acestui eveniment. "Noi, clujenii, suntem mândri să spunem că oraşul nostru este capitala Ardealului. În acest moment, Clujul a devenit capitala opoziţiei din toată România", a clamat Rădulescu.

Au urmat la cuvânt doi "grei" ai opoziţiei locale, poate cei mai buni doi miniştri pe care i-a dat Clujul după 1989. Primul a fost rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Andrei Marga. "România e în prima linie a riscului, traversăm una dintre cele mai mari căderi economice din ultimele secole. 40% dintre firme au ieşit de pe piaţă, datoria externă a ajuns la un record, iar salariile sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană", a prezentat Marga, succint, situaţia ţării.

Apoi a trecut la analiza prestaţiei preşedintelui Traian Băsescu, despre care a afirmat că nu are "prestigiul unui şef de ţară". "Băsescu se flatează cu stabilitate politică, dar aceasta e forţată, ca la nimeni. Statul a intrat în incapacitatea de a-şi onora obligaţiile faţă de cetăţeni. Stabilitatea politică se bazează pe declin sau cel mult stagnare economică, instituţiile statului se degradează, a dus la cea mai mare sărăcie a României în condiţii de pace. Pe scena internaţională, România se trezeşte izolată. S-a instalat în România ceea ce se numeşte o preşedinţie africană, preocupată să demanteleze partidele politice, să confecţioneze majorităţi aritmetice cu care să încerce să guverneze. Statul a devenit, în sfârşit, un stat clientelar. Băsescu patronează cea mai mare corupţie din istoria României", a afirmat Marga.

El nu a uitat nici guvernul Boc. "Nici unul dintre mormanele de prostii care se numesc legile lui Boc nu aduc nimic bun, nu există nici un pacheţel de măsuri de creştere economică, instituţiile nu mai funcţionează. Nu poţi guverna o ţară selectând doar neisprăviţi şi corupţi. Vor tinichigii în locul filozofilor şi executanţi docili în locul persoanelor reflexive", a spus Marga. Rectorul UBB a militat pentru diseminarea mesajului USL în rândul electoratului. "Nu e suficient să avem un programe mai bune decât adversarii - nici nu e greu, pentru că adversarii n-au nici un program, poate doar cum să-şi umple buzunarele - trebuie să le facem cunoscute fiecărui cetăţean", a explicat Marga.

Simplu membru PSD, Ioan Rus a fost prezentat ca venind "de la baza partidului". "Am avut nevoie de 15 ani pentru a ajunge la baza partidului", a venit replica sa ironică. Într-un mesaj mai puţin încărcat de metafore decât de obicei, dar mult mai contondent, Rus a lansat un atac de o duritate fără precedent la adresa lui Emil Boc. "Niciodată Transilvania nu a stat mai rău decât acum. Am fost asupriţi de unguri, am fost umiliţi de centru, dar niciodată nu am umblat cu capul în pământ din cauza unora de-ai noştri. Ce se întâmplă în acest moment, când unul dintre concitadinii noştri este preşedinte de partid şi prim-ministru, este ceva ce pe noi ne dezonorează. Niciodată în istoria României aşa ceva nu s-a întâmplat", a spus Rus. El a calificat puterea drept una "complet dementă, când este vorba de economie".

"Nici pe vremea fanarioţilor nivelul corupţiei în România n-a fost ca azi. O hoţie a banului public pe care noi îl plătim din ce în ce mai greu pentru găştile pedeliste, ca ei să se poată preface că fac investiţii publice. (...) Politicienii îşi dau copiii la şcoli în străinătate, iar România e un rebut istoric. (...) Atâta vreme cât nici o măsură nu e menită producătorilor de buget, discuţia despre consumatorii de buget e inutilă. (...) «Prin noi înşine» nu mai e doar o deviză a liberalilor, e singura cale de a deveni altceva decât sclavii moderni ai Europei. Atenţie, n-am spus «bone filipineze», deci fără acces în bucătărie", a atacat Rus. Dar a lansat şi avertismente. "Să nu înlocuim incompetenţii lor cu incompetenţii noştri, să nu înlocuim hoţii lor cu hoţii noştri", a menţionat Rus. Fostul ministru nu a uitat nici de Grupul de la Cluj. "N-am creat, cu Grupul de la Cluj, nici un gând de centrifugare a partidului. Ne-am luptat împotriva camarilei de partid, împotriva camarilei liderilor", a explicat Rus. La final, el a îndemnat audienţa să meargă să citească mesajul de pe crucea lui Avram Iancu: "Ori punem piept furtunii, ori pierim cu toţii".

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a ţinut un veritabil instructaj de campanie pentru activiştii USL. Apoi au venit la rând "vedetele serii", cei trei lideri de partid. După ce şi-a luat angajamentul că astăzi va fi "ultimul 1 Decembrie cu regimul Traian Băsescu", Victor Ponta a explicat de ce alianţa opoziţiei a decis să-şi lanseze "angajamentul" în inima Transilvaniei. "Multă lume va întreba de ce îl lansăm aici la Cluj şi de ce acum, cu o zi înainte de Ziua Naţională. Aici la Cluj, în inima Transilvaniei, pentru că Transilvania e locul în care oamenii şi-au pus cele mai mari speranţe în Traian Băsescu şi în PDL şi e locul în care au fost cel mai crunt dezamăgiţi de Traian Băsescu şi de PDL. Chiar şi în 2009, când bucureştenii, care fuseseră şi ei înşelaţi, l-au respins pe Traian Băsescu, oamenii din Ardeal, cu încredere şi consecvenţă - care sunt calităţi de apreciat - au crezut în Băsescu şi în PDL. Aici, la Cluj şi în Ardeal, infecţia PDL-ului a izbucnit în ultimele săptămâni cu o violenţă incredibilă, şocantă, pentru o parte a României mai puţin obişnuită cu o mizerie atât de mare. Dar nu doar la Cluj, mai sunt Botiş la Bistriţa, Man la Maramureş, Falcă la Arad, Scripcaru la Braşov. Oamenii din Transilvania au fost minţiţi şi înşelaţi de un individ fără scrupule, care îşi urăşte ţara. Acest angajament este în primul rând pentru Transilvania, pentru că, dacă vom câştiga Transilvania, vom câştiga toată România", a declarat Ponta.

El a explicat că nu identifică municipiul cu personaje precum Boc sau Apostu şi că urbea noastră a dat şi mari miniştri. "L-aş putea compara pe Andrei Marga cu Funeriu sau pe Ioan Rus cu Igaş? Nu i-aş jigni vreodată în asemenea hal", a spus Ponta. El şi-a mai luat un angajament în numele USL. "În nici un fel, în nici o variantă, nu vom face nici un compromis cu cei din PDL", a promis Ponta. El nu a uitat nici partidul format din dezertori din PSD. "Ne-au trădat pentru grade şi funcţii. Suntem singura ţară în care îi înălţăm în grad pe trădători", a spus Ponta. El a exclus o cooptare a UDMR la guvernare din 2012. "UDMR trebuie să meargă în opoziţie şi PDL, la DNA", a anunţat şeful PSD. Ponta a oferit noi garanţii pentru soliditatea USL. "Marea speranţă a celor de la putere este că ne vom despărţi, că eu mă voi certa cu Crin Antonescu. Dacă rămânem uniţi şi vom avea candidaţi comuni vom câştiga. Eu mă voi bate pentru Crin Antonescu, preşedinte al României. Crin Antonescu a devenit pentru mine un camarad de război, suntem în război cu regimul actual, dar îmi iau angajamentul să fim împreună şi pe timp de pace. (...) Bătălia cu PDL va fi cumplit de grea. Ei au totul de pierdut: funcţii, afaceri, bani, privilegii şi libertate, noi avem nevoie de oameni care n-au nimic de pierdut", a anunţat Ponta. Nu a încheiat înainte de a mai lansa două înţepături la adresa marilor săi duşmani: Mircea Geoană şi Traian Băsescu. "Nu vreau să fiu un lider de paie, să stau în funcţie şi să vă duc din înfrângere în înfrângere. (...) Nu voi plânge niciodată după Crin Antonescu, că se retrage din campanie şi nici nu-l voi angaja la Cotroceni să-mi deschidă uşa", a afirmat Ponta.

La rândul său, preşedintele PC a precizat că nu confundă Clujul cu unii dintre politicienii săi. "Nu cunosc Clujul, dar îi cunosc pe clujeni. Apostu şi Boc nu reprezintă acest oraş, nu sunt simboluri pentru acest oraş",a spus Constantin. El s-a angajat că USL va schimba fundamental sistemul politic românesc. "Ne asumăm faptul că vrem să scăpăm definitiv de personaje toxice din politica românească: Traian Băsescu, Elena Udrea şi Emil Boc şi, îmi cer scuze, trebuia să-l pun primul, Gabriel Oprea. (...) Miza nu e să câştigăm bătălia cu această menajerie portocalie, cu această hoardă de corupţi din PDL. Sunt convins că vom câştiga fără probleme. Adevărata luptă va începe în prima zi de guvernare, cu inerţia unui sistem. (...) N-aş vrea să câştigăm pentru că 80% dintre români îl urăsc pe Băsescu şi gaşca lui, n-aş vrea să câştigăm pe un vot negativ, românii să aleagă din nou răul cel mai mic. Vrem să aleagă binele", a spus Constantin.

Ultim vorbitor, liderul PNL Crin Antonescu a atacat, la rândul său, statul lui Traian Băsescu. "Niciodată şi nicăieri statul nu a dispreţuit mai mult cetăţeanul. Niciodată şi nicăieri un şef de stat nu a afirmat că statul nu are nici o responsabilitate faţă de cetăţenii săi. Dar avem o putere care, în văzul lumii, cu cinism nemaiîntâlnit, încasează bani de la toţi, ca să-i împartă apoi doar clientelei sale", a declamat Antonescu. El nu a uitat să transmită şi un mesaj cu priză maximă în Transilvania. "Vreau să spunem împreună, de la Cluj, pentru toată ţara şi pentru vremea ce vine, că România este şi va rămâne stat naţional şi unitar. Dar nu e de-ajuns pentru asta să păstrăm un articol în Constituţie, ci e nevoie să dăm conţinut acestei formule, să dăm acestei naţiuni aspiraţie, proiecte, solidaritate şi lideri adevăraţi. (...) România are nevoie de lideri, nu de şefi de bandă, de lideri locali, nu de baroni locali, de lideri intelectuali şi morali, nu lideri întreţinuţi de propagandă", a declarat şeful liberalilor.

Antonescu a încheiat cu un stăruitor apel la România tăcută, care nu mai iese la vot. "Mulţi n-au încredere în noi, spunând că facem acelaşi joc, după aceleaşi reguli. USL este ceea ce noi, împreună cu ei, vom putea face. Dacă vor sta deoparte, dacă nu le va păsa, dacă vor vedea bătălia noastră ca pe un joc vechi, după regulile vechi ale politicii româneşti, atunci USL asta va fi. USL va câştiga aceste alegeri chiar şi fără oamenii care stau deoparte, dar le spunem că fără ei nu putem face într-adevăr ca România şi politica românească să iasă din vechile reguli şi să se reformeze cu adevărat. Fără voi vom câştiga singuri, dar promisiunile noastre sincere ar putea eşua. Milioane de români, unii chiar vârfuri, au emigrat din ţară, dar sunt milioane de compatrioţi care au emigrat în interiorul României, care tac, care au încetat să mai spere, care au renunţat la cetăţenia română. Pe aceştia-i chem spunându-le că-i înţelegem, că ne e ruşine de ei pentru că nu reuşim mai mult şi mai repede. Îi chem, în preajma Zilei Naţionale: compatrioţi, redobândiţi-vă cetăţenia română, ridicaţi-vă, staţi în picioare!", a încheiat Antonescu, în uralele asistenţei.

 

Comenteaza