Geoană l-a lansat pe Giurgiu în cursa spre fotoliul de primar

Geoană l-a lansat pe Giurgiu în cursa spre fotoliul de primar
Fostul deputat-sindicalist Mircia Giurgiu a devenit cel de-al nouălea clujean care şi-a lansat public candidatura la funcţia de primar al capitalei judeţului. Alături de el, PSRO şi-a lansat alţi 25 de candidaţi pentru primării clujene. La eveniment a participat şi liderul partidului, Mircea Geoană.

Desfăşurată în sala de conferinţe a unui hotel clujean, manifestarea a debutat cu un moment jenant generat chiar de Geoană. Deşi întreaga asistenţă s-a ridicat în picioare la intrarea sa în sală, au lipsit aplauzele cu care, probabil, fostul şef al PSD era obişnuit să îi fie însoţite apariţiile. În loc să ignore acest amănunt, Geoană a ales ca primele sale cuvinte rostite la microfon să formeze o rostire penibilă, frizând mârlănia.

„Nu ştiu cum să fac, să vă aplaud eu pe dumneavoastră?", a glăsuit fostul diplomat, nereuşind să stoarcă din partea sălii mai mult de câteva aplauze răzleţe şi anemice, după care a încercat, în zadar, să ridice entuziasmul membrilor PSRO strânşi de prin tot judeţul povestindu-le despre Marea Unire de la 1918 şi despre cât de istorice momente vor fi alegerile din anul de graţie 2016.

Demn de remarcat este însă, încăpăţânarea nobilă a lui Geoană de a nu-şi agăţa partidul nou-născut la remorca altuia mai procopsit, cum o fac alte partide cu state mult mai vechi de servicii. „N-am făcut acest partid pentru a fi sluga nimănui sau pentru a fi partid de buzunar sau partid balama. Noi suntem alternativa la aşa-zisa stângă românească. La locale vom face o figură bună (şi-a propus minim câte un consilier în fiecare consiliu local sau judeţean din România - n. red.), la parlamentare, una şi mai bună şi în 2019-2020 vom fi principala forţă politică din România", a declarat Geoană.

El a pornit campania de convingere a alegătorilor, cerându-le să iasă din inerţie. „Apelul meu către români este: nu mai votaţi din inerţie, există alternative la PSD, PNL sau UDMR. Definiţia nebuniei este să repeţi la nesfârşit acelaşi lucru şi să speri că rezultatul va fi altul. Există o şansă reală de schimbare în 2016. Pe 5 iunie le arătăm care sunt adevăratele sondaje", a afirmat şeful PSRO.

În ce priveşte proiectul de primar al lui Giurgiu, acesta lipseşte cu desăvârşire. Rugat să enumere câteva proiecte pe care le are în vedere, el s-a limitat la enumera probleme, fără a oferi şi soluţii, de genul: „trebuie rezolvată problema gunoiului menajer", „vom face o dezbatere publică să găsim soluţii pentru fluidizarea circulaţiei" sau „va trebui să găsim o soluţie pentru clădirea neterminată de la Colina".

Fostul deputat n-a avut vreo ezitare nici să-l plagieze pe Emil Boc cu Someşul navigabil pentru „bărci sau vaporaşe" care, crede Giurgiu, vor atrage turiştii străini. Deşi PSRO Cluj este, încă, în curs de organizare, având înfiinţate, în acest moment, doar 25 de organizaţii şi alte „50 şi ceva" în curs de înfiinţare, ca lider al filialei judeţene, Giurgiu e optimist, mai ales că a recunoscut că nu stău rău nici la capitolul racolări.

„Vom face tot posibilul să avem candidaţi peste tot, deşi e posibil ca în patru, cinci comune, mai ales cu populaţie majoritar maghiară, să n-avem candidaţi. Oricum, deja avem mai mult de 25 de consilieri locali şi e posibil să avem primari încă înainte de alegeri. Noi ne-am propus să strângem pe judeţ 20.000 de voturi, să obţinem 81 de consilieri şi locul doi sau trei în consiliul judeţean, dar vom face mult mai mult. În Cluj-Napoca ne-am propus să câştigăm tot: şi funcţia de primar, şi alegerile pentru consiliul local", s-a lăudat Giurgiu.

Comenteaza