Video George Simion, stropit cu cerneală în timpul manifestărilor organizate în Piaţa Unirii din Iași

George Simion, stropit cu cerneală în timpul manifestărilor organizate în Piaţa Unirii din Iași
| Foto: INQUAM / Liviu Chirica

George Simion, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), a fost stropit cu cerneală pe obraz de unul dintre participanţii la manifestările organizate de formaţiunea politică, luni, în Piaţa Unirii din Iaşi.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la manifestările organizate de AUR cu prilejul celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, George Simion a fost stropit cu cerneală albastră atunci când el şi colegii săi au venit să danseze Hora Unirii.

"Nu mă tem. A aruncat cineva cu cerneală. Ăsta nu e motiv să ne strice bucuria şi sărbătoarea. Să stropească, nu e nicio problemă, dar să ţină minte cine a condus ţara timp de 32 de ani. Eu nu mă supăr. Rog poliţia să nu-l amendeze pe individ, oricine ar fi. Nu voi face plângere. E o sărbătoare naţională. Dacă aşa a considerat el să facă... Noi îl iubim şi îi iubim pe toţi românii, indiferent de apartenenţa politică", a spus George Simion.

Incidentul a avut loc în urma unui marş neautorizat, la care au participat peste 800 de persoane, majoritatea membri ai AUR veniţi din toată ţara. Aceste persoane au ignorat decizia CJSU conform căreia, din cauza incidenţei mari a infectărilor cu COVID-19 în rândul populaţiei, nu pot fi organizate manifestări publice decât dacă la acestea participă maxim 100 de persoane.

Simpatizanţii AUR au plecat în marş din Piaţa Palatului Culturii, pe bulevardul Ştefan cel Mare, spre Piaţa Unirii, pentru a juca Hora Unirii. La aceste manifestări erau prezenţi la prânz aproximativ o mie de oameni.

Anul trecut, un incident similar a avut loc în timpul manifestărilor organizate de municipalitatea ieşeană cu prilejul aniversării a 162 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri. După depunerea de coroane, primarul Mihai Chirica a fost stropit cu iaurt de una dintre persoanele aflate în Piaţa Unirii.

Dosar penal pe numele celui care a aruncat cu cerneală în George Simion

Bărbatul care în timpul manifestărilor de luni din Piaţa Unirii i-a aruncat cu cerneală albastră în faţă copreşedintelui AUR George Simion s-a ales cu dosar penal.

"Bărbatul bănuit că ar fi aruncat cu substanţă lichidă de culoare albastră asupra altei persoane a fost condus la sediul poliţiei pentru verificări, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor legale ce se impun", declară reprezentanţii IPJ Iaşi.

Agresorul este un bărbat în vârstă de 31 de ani, din judeţul Bacău. El a fost dus la audieri la Secţia 3 Poliţie.

 

Comenteaza