Guvernul a aprobat două programe naţionale în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale

Guvernul a aprobat două programe naţionale în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale

Guvernul a aprobat, miercuri, două programe naţionale în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

"În şedinţa de Guvern de astăzi au fost adoptate unele măsuri în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale. Sunt propuneri venite de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Este vorba în primul rând de un program de interes naţional, prin care tinerii cu dizabilităţi din sistemul de protecţie specială a copilului vor fi transferaţi în locuinţe protejate. Programul acesta prevede înfiinţarea de centre de zi în care tinerii, dar şi adulţii cu dizabilităţi din comunităţi să poată fi pregătiţi pentru o viaţă independentă, prin consiliere vocaţională, terapie ocupaţională, în vederea integrării pe piaţa muncii", a declarat Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

El a precizat că acest program este iniţiat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi implementat de către Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în parteneriat cu organisme nonguvernamentale şi autorităţi publice locale.

"Se derulează pe o perioadă de 3 ani, prevede înfiinţarea a 80 de locuinţe protejate şi 50 de centre de zi, dar şi prevenirea instituţionalizării a minimum 400 de tineri cu dizabilităţi, care vor ieşi din sistemul de protecţie specială a copilului. Suma totală necesară implementării programului este de 61.412.000 lei", a spus Nelu Barbu.

De asemenea, Guvernul a adoptat miercuri o hotărâre referitoare la implementarea unui program de interes naţional, care are ca scop reducerea numărului de persoane cu dizabilităţi instituţionalizate şi prevenirea instituţionalizării prin crearea de servicii specializate în comunitate.

"Tot printr-o hotărâre (...), Guvernul a decis să aloce 51.200.000 de lei pentru dezinstituţionalizarea persoanelor adulte cu dizabilităţi, în perioada 2018 - 2020. Este tot un program de interes naţional, are drept scop reducerea numărului de persoane cu dizabilităţi instituţionalizate, prevenirea instituţionalizării prin crearea de servicii specializate în comunitate. (...) Şi implementarea acestui program se realizează la nivel judeţean de către Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în parteneriat cu ONG-uri şi, după caz, autorităţi publice locale, care pot pune la dispoziţie spaţii necesare dezvoltării infrastructurii", a arătat Nelu Barbu.

El a precizat că prin acest program se doreşte o reducere cu minimum 244 a numărului de persoane adulte cu dizabilităţi din instituţiile de tip vechi, creşterea numărului de locuinţe protejate cu 61, creşterea numărului de centre de zi cu 38 şi creşterea numărului de centre Respiro - centre de criză cu 8.

Comenteaza