Guvernul îşi asumă alegerile 2 în 1
- Scris de Valentin Malaescu
- 12 Dec 2011, 23:08
- Politica
- Ascultă știrea

Modificările legislative necesare comasării alegerilor locale de anul viitor cu cele parlamentare vor fi adoptate după scenariul obişnuit: angajarea răspunderii, urmată de moţiune de cenzură, cu şanse de reuşită reduse. UDMR recunoaşte că a acceptat comasarea în urma unui nou troc politic, în vreme ce PDL propune soluţii la marginea democraţiei pentru simplificarea procedurii de vot.
Noul recurs guvernamental la procedura angajării răspunderii pare mai puţin deranjant, de această dată, pentru opoziţie (care a anunţat însă depunerea unei noi moţiuni de cenzură), care atacă mult mai vehement decizia de comasare a alegerilor. Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, califică suprapunerea celor două tipuri de alegeri drept un veritabil "atac la democraţie", amintind că România va deveni singura ţară din lume care va lua o asemenea măsură. Lăpuşan apreciază că PDL s-a gândit mai degrabă la propriile economii decât la economiile la bugetul naţional. "Cei de la PDL vor ca o singură dată să rezolve toate problemele, să umble cu sacoşa prin comune şi prin oraşe o singură dată, să nu fie scandal de două ori", a declarat Lăpuşan. Şeful social-democraţilor clujeni s-a mai plâns de dificultăţile pe care le-ar putea întâmpina mulţi dintre alegători, având de ştampilat şase buletine de vot. Lăpuşan recunoaşte că aritmetica parlamentară nu prea dă şanse moţiunii de cenzură.
În opinia liderului PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, prin comasarea alegerilor PDL urmăreşte folosirea drept locomotive electorale a primarilor (proprii sau racolaţi) în care guvernul Boc a pompat preferenţial bani din fondul de rezervă al guvernului la dispoziţia prim-ministrului, pentru a limita pierderile electorale. "Această decizie, pe care Emil Boc şi guvernul său au luat-o, de comasare a alegerilor, dovedeşte frica pe care o are PDL în faţa electoratului şi încercarea de a se deroba de această proastă guvernare pe care au făcut-o la nivel naţional, ascunzându-se în spatele hainelor primarilor, care, de bine, de rău, cu aest sprijin unilateral, au reuşit să mai facă câte ceva pentru comunităţile pe care le-au condus", a explicat Nicoară. El a subliniat din nou confuzia care s-ar putea crea în rândul alegătorilor, datorită suprapunerii a două tipuri complet diferite de campanii electorale. Nicoară acuză PDL de lipsă de caracter. "S-a considerat, inclusiv de către PDL, o victorie a democraţiei separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare. PDL s-a aflat în fruntea celor care au spus că acea separare a fost un pas înainte pe calea democraţiei şi în libera exprimare a voinţei cetăţenilor, pentru că preşedintele nu va mai fi «locomotivă» pentru un partid care poate n-are merite. Acum vor să-şi folosească primarii drept «locomotive». Se demonstrează, astfel, cât caracter are PDL-ul", a spus Nicoară.
Deputatul independent Mircia Giurgiu spune că va vota din nou pentru căderea guvernului Boc pentru că, apreciază el, comasarea alegerilor va încălca democraţia deoarece "oamenii nu vor mai şti ce votează". Giurgiu nu ezită să-şi acuze fostul partid de tendinţe dictatoriale. "Banii despre care se spune că vor fi economisiţi (20 de milioane de euro, potrivit lui Boc - n. red.) sunt foarte puţini şi nu merită să sacrificăm democraţia pentru aşa ceva. În aceste condiţii, ne îndreptăm spre dictatură", a afirmat Giurgiu.
Deputatul PDL Petru Călian apreciază că de avantajul folosirii primarilor drept «locomotive» pentru candidaţii la parlament vor profita toate partidele, nu doar PDL. În opinia sa, pe lângă economiile la buget, comasarea alegerilor va aduce mai multă lume la vot şi nu crede că şase buletine vor fi prea multe pentru un singur scrutin. "Electoratul din România este un electorat inteligent, cu siguranţă se va descurca fără nici o problemă, cu toate acele buletine de vot", crede Călian. Pentru orice eventualitate însă, el a găsit o «soluţie» pentru reducerea numărului buletinelor de vot. "Probabil că vor exista şi variante de simplificare, astfel încât să nu fie şase buletine de vot. De exemplu, pe un singur buletin pot să fie trecute listele candidaţilor şi de la Senat, şi de la Cameră", a afirmat Călian.
Şeful UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, recunoaşte că Uniunea a acceptat proiectul PDL doar în urma unui nou troc politic. "Noi n-am făcut altceva decât să acceptăm o cerere a PDL şi am acceptat datorită faptului că nu se schimbă legea privind alegerea membrilor parlamentului, deci este respectat cât de cât principiul reprezentativităţii", a recunoscut Mate. El vede însă şi un lucru bun în această comasare, privind-o ca pe un prim pas înspre inversarea ordinii celor două tipuri de alegeri. "Ar fi cazul să facem şi noi ca majoritatea ţărilor europene, care au mai întâi alegerile parlamentare şi abia apoi pe cele locale. Ar fi bine să fie invers şi la noi, pentru că, de multe ori, pe plan local se fac anumite coaliţii, care apoi sunt date peste cap după alegerile parlamentare", a explicat Mate.