Guvernul Tudose rezistă. Moţiunea de cenzură a picat!

Guvernul Tudose rezistă. Moţiunea de cenzură a picat!
Moţiunea de cenzură ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, iniţiată de PNL, a fost respinsă joi, înregistrându-se 159 de voturi "pentru", mult sub minimul de 233 de voturi favorabile necesare adoptării.

Au fost prezenţi 317 parlamentari şi au votat 185 dintre ei. S-au înregistrat 159 de voturi "pentru", 3 "împotrivă" şi 23 de abţineri. Dezbaterea moţiunii de cenzură s-a desfăşurat în absenţa preşedinţilor celor două Camere Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, şedinţa fiind condusă de Gabriel Vlase şi de Nicolae Bădălău. Deputaţii şi senatorii PSD au părăsit sala înainte ca moţiunea să fie citită. Senatorii şi deputaţii USR au purtat banderole albe cu două dungi negre despre care au spus că simbolizează "statul paralel", liderul partidului spunând că ei sunt reprezentanţii statului real, statul paralel cu ceea ce înseamnă politicienii corupţi. Prim-ministrul Mihai Tudose i-a ironizat joi pe liberali în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură, remarcând faptul că textul acesteia a fost citit de o "colegă mai nouă", ceea ce, în opinia şefului Guvernului, echivalează cu faptul că liberalii nu îşi asumă demersul. Tudose a continuat, răspunzând punctual acuzaţiilor din moţiune. Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că Guvernul Tudose este mai slab decât Guvernul Grindeanu şi i-a îndemnat pe parlamentarii PSD şi ALDE să se gândească unde ar fi fost România azi dacă nu ar fi existat "penali" în funcţii publice.Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat că acţiunile Guvernului sunt îndreptate împotriva interesului naţional, iar aroganţa PSD şi ALDE a atins cote greu de imaginat.

Comenteaza