Guvernul vrea să lase jocurile de noroc neimpozitate

Guvernul vrea să lase jocurile de noroc neimpozitate
Pentru că nu-s în stare să afle cine cât câştigă la un joc de noroc, guvernanţii vor să scoată acest tip de venituri din sfera impozabilă

Aflat într-o goană furibundă după bani, drept dovadă, pe lângă multe alte noi taxe şi impozite, controversata nouă acciză pe benzină, guvernul renunţă de bunăvoie la o sursă importantă de venit. Motivând că autorităţile nu reuşesc să identifice câştigătorii şi sumele obţinute de aceştia în urma participării la unele tipuri de jocuri de noroc, pentru a le impozita, Ministerul de Finanţe a pregătit o ordonanţă pe sistemul: dacă tot nu le putem încasa, nu le mai vrem.

„Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a identificat o serie de neajunsuri în aplicarea prevederilor fiscale în cazul veniturilor realizate de persoanele fizice ca urmare a participării la anumite tipuri de jocuri de noroc. Astfel, s-a constatat că este dificilă determinarea venitului obţinut de participant, de la acelaşi plătitor sau organizator de jocuri de noroc, pentru anumite tipuri de joc: slot-machine, videoloterie, pariuri în cotă fixă, jocuri de noroc on-line, jocurile specifice cazinourilor şi cluburilor de poker. Având în vedere dificultăţile întâmpinate în aplicarea reglementărilor actuale, se propune eliminarea din sfera impozabilă a veniturilor realizate din tipurile de jocuri mai sus menţionate", se spune în expunerea de motive a proiectului de ordonanţă de modificare a Codului Fiscal, citat de Mediafax. Potrivit aceleiaşi surse, pierderile de încasări la buget ar urma să fie compensate prin modificarea taxelor percepute în industria jocurilor de noroc.

Politicienii locali sunt cvasi-unanimi în a contesta un asemenea proiect. Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, nu crede că e în regulă să existe venituri neimpozabile. „Personal mi s-ar părea corect ca orice fel de câştig, inclusiv din jocurile de noroc, să fie impozitat", a afirmat Lăpuşan. El a fost completat de vicepreşedintele PSD Cluj, deputatul Aurelia Cristea. „Cum adică e «dificilă determinarea venitului»? ONJN să-şi facă treaba sau cei de acolo să plece acasă. Tocmai de asta am înfiinţat această agenţie de supraveghere a jocurilor de noroc, ca să găsească soluţii", a reacţionat Cristea.

Liderul PNL Cluj, preşedintele consiliului judeţean, Horea Uioreanu, a preferat să vorbească din propria experienţă. „Mie mi-au ieşit odată trei numere la Loto şi n-am plătit impozit, pentru că n-am depăşit ceva plafon. Când mi-au ieşit patru numere şi câştigul a fost mai mare, mi s-a reţinut impozit la sursă. Asta e soluţia, să se impoziteze la sursă. Probabil că la alte jocuri e mai greu, nu ştiu", a comentat Uioreanu.

Pentru şeful democrat-liberalilor clujeni, Daniel Buda, s-a ivit un nou prilej de a contesta politica guvernului. „Asta e politica USL: nu-s interesaţi de colectarea ci de creşterea taxelor şi impozitelor, vezi acciza la carburanţi. Cum să nu poţi determina cât a câştigat un jucător, doar nu se întâmplă în deşertul Sahara sau pe fundul mării, se întâmplă în instituţii autorizate de statul român", a spus Buda.
Nici liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente nu crede în neputinţa instituţiilor care ar trebui să monitorizeze activitatea din acest domeniu. „Se poate şti cine cât câştigă, pentru că este urmărită societatea care organizează jocuri de noroc. În orice firmă se ştie cine cât a câştigat, doar dacă joacă la negru nu se ştie", a afirmat Mate.

Potrivit unor surse din Loteria Naţională, problema este la firmele private din domeniu, care n-au nici un control al clienţilor lor. „La noi nu se dă nici un leu unui jucător fără a i se cere buletinul. Dacă introduci la videoloterie zece lei, joci cinci şi ceilalţi cinci vrei să ţi-i recuperezi, ţi se cere buletinul. Nici banii tăi nu ţi se returnează fără buletin şi orice câştig peste 600 de lei se impozitează cu 25%, indiferent de joc, că-i 6 din 49, că-i pariu în cotă fixă sau videoloterie. Nu există că nu se poate impozita câştigul. Problema e la firmele private, că alea nu cer buletinul şi atunci normal că nu ai o evidenţă cât a câştigat fiecare jucător, ca să-l poţi impozita", au explicat sursele menţionate. Aceleaşi surse susţin că, din informaţiile care circulă în branşă alternativa care se pregăteşte ar fi introducerea unui impozit pe venit. „Din informaţiile noastre, organizatorilor jocurilor de noroc li se va percepe un impozit pe întregul venit, adică pe toate încasările din jocuri înainte de plata câştigurilor şi în felul ăsta rezolvă problema mai simplu, fără a mai impozita fiecare jucător în parte", au adăugat sursele menţionate.

 

Comenteaza