Horea Dan, preşedinte peste ţărăniştii aripii Pavelescu
- Scris de Valentin Malaescu
- 23 Ian 2011, 21:50
- Politica
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Boicotată de reprezentanţii aripii Sârbu, adunarea generală de reunificare a organizaţiilor municipale ale PNŢCD s-a transformat într-o şedinţă de validare a mandatului interimar de preşedinte al PNŢCD Cluj-Napoca, aripa Pavelescu, al lui Horea Dan. El a fost învestit preşedinte cu doar 20 de voturi.
Aproximativ 50 de oameni s-au adunat în sala Clubului CFR, unde ar fi trebuit să aibă loc marea reunificare ţărănistă. Reprezentanţii aripii Sârbu nu au participat. “N-am nici un merit şi nici o vină pentru ce s-a întâmplat”, a comentat Dan imposibilitatea realizării unificării celor două tabere.
Numărul redus de participanţi, dar şi lipsa mizei reunificării au diminuat până aproape de zero entuziasmul specific unor asemenea manifestări. Singurii care au reuşit să anime cât de cât atmosfera şi să atragă câteva aplauze au fost invitaţii: directorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, Marius Oprea, şi fiul fostului lider ţărănist Ion Raţiu, Indrei Raţiu. Oprea a pus situaţia dramatică a PNŢCD-ului pe seama structurilor fostei Securităţi. “Informatorii fostei Securităţi au distrus partidul din interior, PNŢCD n-a reuşit să reziste continuităţii structurilor securisto-comuniste. De asta n-a reuşit reforma morală. (...) Acum am ajuns la ce visa Ion Iliescu în anii ´90: pluralism în cadrul FSN”, a spus Oprea. Indrei Raţiu a încercat să le ofere ţărăniştilor o soluţie. “Eu sunt pe jumătate anglo-saxon, pe jumătate latin. Partea anglo-saxonă îmi impune să urmez principii, partea latină îmi spune să urmez persoane. Cred că PNŢCD trebuie să se unească în jurul unor principii, nu în jurul unor persoane”, a spus Raţiu.
Cu toate acestea, voci din sală nu au renunţat să întrebe cine le va fi şef de acum încolo la nivel naţional: Aurelian Pavelescu sau Radu Sârbu. Fără a putea oferi un răspuns tranşant, Dan şi-a citit moţiunea, şi-a prezentat echipa: Iacob Altman, prim-vicepreşedinte, Dan Marius Drăgan, secretar, Mircea Nanulescu, Andreea Cacovean, Călin Oancea şi Vianu Mureşan, vicepreşedinţi, după care a cerut votul sălii pentru întreaga echipă. Surprinzător, ţărăniştii nu au recurs la votul secret, ci, la cererea lui Dan, s-a votat prin ridicare de mână. Nici măcar jumătate dintre cei prezenţi nu au votat. Unii veniseră din judeţ, alţii, aparţinând taberei Sârbu, veniseră doar să “vadă ce se întâmplă”, iar alţii nu aveau drept de vot, nefiind cu cotizaţia la zi. Explicaţia acestora din urmă era una simplă: “nu ştim la cine merg banii noştri, la Pavelescu sau la Sârbu, aşa că n-am mai plătit cotizaţia”. Finalmente, s-au găsit, totuşi, 22 de membri ai organizaţiei municipale PNŢCD-Pavelescu, având cotizaţia la zi şi, prin urmare, drept de vot. Noua conducere a fost aleasă cu 20 de voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere.

Comenteaza