Horea Uioreanu e noul preşedinte al PNL Cluj

Horea Uioreanu e noul preşedinte al PNL Cluj
Conducerea centrală a partidului a pus capăt erei Nicoară în fruntea liberalilor clujeni şi l-a numit pe şeful judeţului preşedinte interimar până după alegerile europene.

Aşa cum ZIUA de CLUJ anunţa încă de vineri, BPN al PNL a demis conducerea organizaţiei judeţene, în frunte cu Marius Nicoară, şi l-a numit preşedinte interimar pe Horea Uioreanu. El a primit mandat să conducă organizaţia până după alegerile europarlamentare. O decizie privind conducerea organizaţiei PNL Cluj-Napoca va fi luată de noul Birou Politic Teritorial (BPT).

„Biroul organizaţiei judeţene a fost dizolvat datorită eşecului organizării alegerilor, pentru constituirea unei echipe puternice care să readucă unitatea în filială în perspectiva alegerilor euorparlamentare. Eu am fost însărcinat să formez noul BPT interimar, iar ţinta care ne-a fost trasată este un rezultat cât mai bun la alegerile europene, după care va fi făcută o evaluare şi se va decide dacă vor fi organizate alegeri sau această echipă va rămâne la conducere până după alegerile prezidenţiale", a relatat Uioreanu, prezent la şedinţa BPT, al cărui membru este, în calitatea sa de vicepreşedinte al partidului. Uioreanu a repetat că aceasta a fost decizia colegilor săi din conducerea partidului, deşi el ar fi preferat să se organizeze alegeri decât să urmeze o perioadă de interimat.

El a detaliat şi modul în care şi-a format noul BPT copiind, la scară redusă, modelul impus la nivel naţional de Crin Antonescu, atunci când şi-a construit noul BPN, fără a umfla, însă, dimensiunile noii structuri după modelul brevetat de acesta. „Am inclus în noul birou cei şase preşedinţi de organizaţii din mediul urban, pe Mihai Szeplekan, pentru că, aşa cum spuneam, vreau să refacem unitatea organizaţiei, opt primari, cei mai activi, plus preşedintele organizaţiei PNL din Mociu, pentru că în zona aceea nu avem niciun primar. Eu am avut mai multe întâlniri cu primarii în această perioadă şi ei s-au ales între ei", a explicat Uioreanu. El spune că nu l-a inclus şi pe Nicoară în echipa sa deoarece el este membru de drept al BPT. „În calitate de parlamentar, este membru de drept cu drept de vot, în plus faţă de cei 17 membri statutari", a spus Uioreanu.

El se declară convins că va reuşi să readucă liniştea şi unitatea în organizaţia clujeană. „Sunt convins că există maturitatea necesară ca să readucem liniştea şi să conlucrăm pentru că avem prea multe obiective atinse de apărat şi ţinte de câştigat", a declarat Uioreanu. El a precizat că încă n-au fost stabilite la nivel central ţintele electorale ce vor fi impuse fiecărei organizaţii judeţene în parte pentru alegerile europene. Potrivit unor surse, conducerea centrală i-ar fi cerut lui Uioreanu să demită conducerea organizaţiei municipale Cluj-Napoca pentru neregulile de la Adunarea Generală care au dus la anularea Conferinţei Teritoriale a PNL Cluj. Uioreanu a refuzat să spună dacă va lua o asemenea decizie. „Săptămâna viitoare vom avea prima şedinţă a noului BPT şi decizia va aparţine membrilor BPT, eu am doar o funcţie de reprezentare", s-a limitat să comenteze Uioreanu.

Deşi formal îşi încheie cei 11 ani în fruntea liberalilor clujeni fiind demis de conducerea centrală a partidului, Nicoară spune că nu se consideră ca atare. „Eu am spus demult că trebuie organizate alegeri, că e nevoie de o schimbare, că trebuie să vină o echipă nouă, aşa că nu e nimic ieşit din comun în decizia BPN, iar Horea Uioreanu e o soluţie normală dacă s-a dorit un preşedinte interimar, fiind şi preşedinte al consiliului judeţean", a declarat Nicoară. Totuşi, a avut obiecţii la modul în care Uioreanu şi-a completat Biroul Judeţean. „Mă bucur pentru toţi cei care sunt în birou şi îmi pare rău pentru cei care nu sunt, deşi ar fi meritat. Ar fi fost trebuit să facă parte şi preşedintele organizaţiei celei mai mari comune din România. Mai existau şi alţi primari cu rezultate excepţionale, mai bune decât Broaină, de exemplu, dar nu vreau să nominalizez", a spus fostul lider al liberalilor clujeni.

Învins la masa verde în competiţia pentru şefia organizaţiei judeţene, Szeplekan refuză mâna întinsă de Uioreanu. „Sincer, speram şi aşteptam o decizie privind organizarea alegerilor în două, trei săptămâni, maxim o lună, dar mă supun hotărârilor conducerii centrale. Vreau să precizez că voi rămâne acelaşi Mihai Szeplekan, membru activ şi militant pentru PNL. Îl felicit pe domnul Horea Uioreanu, îi doresc mult succes în noua funcţie, îi mulţumesc că a crezut în mine şi m-a dorit în echipă, dar luni voi fi prezent la Bucureşti pentru o discuţie cu conducerea partidului, pentru a vedea dacă de luni voi rămâne în BPT sau voi demisiona, făcând un pas în lateral.

Nu voi demisiona pentru că sunt supărat, nu pentru că nu cred în Horea Uioreanu şi nu pentru că nu voi munci în continuare, ca şi până acum, pentru PNL, pentru Horea Uioreanu şi pentru Crin Antonescu, ci pentru că pe mine toată lumea mă ştie un om moral şi cu caracter şi cred că în locul meu, în acel Birou trebuie să fie un om - nu dau un nume, deşi aş putea să dau vreo 20 - care l-a susţinut pe Horea Uioreanu de la început şi până la sfârşit şi care nu e acolo. Asta nu înseamnă că nu îl voi susţine pe Horea Uioreanu şi în activitatea administrativă în fruntea judeţului şi în cea politică, dar moral, corect şi cinstit este să nu fac parte din Biroul său", a declarat Szeplekan.

 

Biroul Politic Teritorial interimar al PNL Cluj

Preşedinte:

Horea Uioreanu - preşedintele Consiliului Judeţean Cluj

Membri:

Ioan Petran - preşedinte PNL Cluj-Napoca

Călin Felezeu - preşedinte PNL Turda

Dorin Lojogan - preşedinte PNL Câmpia-Turzii

Marius Mânzat - preşedinte PNL Dej

Iuliu Sămărtean - preşedinte PNL Gherla

Sorin Abrudan - preşedinte PNL Huedin

Mihai Szeplekan - consilier judeţean

Viorel Crainic - primar Beliş

Călin Mureşan - primar Câţcău

Gheorghe Broaină - primar Gârbău

Laurenţiu Tor - primar Luna

Valer Sălăgean - preşedinte PNL Mociu

Ovidiu Colceriu - primar Sânpaul

Elena Mănăilă - primar Tureni

David Prunean - primar Vad

Eugen Mureşan - primar Vultureni

 

Membri de drept:

Ioan Bâldea - preşedinte TNL Cluj

Paul Madaş - preşedinte CSL Cluj

Marius Nicoară - senator

Adrian Oros - deputat

Steluţa Cătăniciu - deputat

Radu Zlati - deputat

Elena Uioreanu - deputat

 

Etichete
Comenteaza