Horia Șulea s-a despărţit cu scandal de scaunul de primar al Floreştiului. A cerut anularea alegerilor

Horia Șulea s-a despărţit cu scandal de scaunul de primar al Floreştiului. A cerut anularea alegerilor

Horia Șulea, fostul primar al Floreştiului a pierdut alegerile pentru funcția de primar. Însă a acceptat cu greu înfrângerea. Acesta a reclamat la Secția nr. 6 Poliție posibila fraudare a alegerilor locale.

Fostul primar al comunei Floreşti a acceptat cu greu faptul că a pierdut scaunul de primar. Luni s-a spetit din toate puterile să reclame fraudarea alegerilor, a chemat poliţia, a lansat acuzaţii, a ameninţat cu dosare penale, contestând rezultatul alegerilor, ba chiar dorind anularea lor.

Horia Șulea a declarat că procesul de numărare al buletinelor de vot a fost fraudat la o secție de votare din comună, unde s-a reluat numărarea voturilor. În acelaşi timp a amenințat că, în funcție de rezultatul cercetărilor poliției, își rezervă dreptul de a depune plângere penală pentru fraudarea scrutinului și să ceară anularea acestuia.

Totodată, Horia Șulea a cerut Biroului Electoral de Circumscripție Florești să verifice concordanța între listele permanente și suplimentare de vot, respectiv numărul de voturi exprimate precum și intrările aferente tabletetei din Secția de votare nr. 448 din sediul Primăriei Florești.

Însă reprezentanții Biroului Electoral de Circumscripție Florești au declarat că la prima prezentare a buletinelor conținând rezultatele votului în secția de votare respectivă nu au ieșit cheile de control. ”Procesele verbale au fost invalidate și s-a cerut secției de votare să le refacă, termenul fiind luni la ora 21. Dacă nu se refac corect, putem interveni noi”, au spus reprezentanții Biroului Electoral de Circumscripție Florești.

Procesul verbal cu rezultatele din Secția de votare nr. 448, arată că Horia Șulea a obținut cu 3 voturi mai multe decât principalul său contracandidat, Bogdan Pivariu (PNL) – 247 la 244. Însă Primăria Florești va fi condusă următorii patru ani de Bogdan Pivariu, proaspătul primar ales al comunei.

Comenteaza