În PSD Cluj nu s-a auzit de „statul paralel”

În PSD Cluj nu s-a auzit de „statul paralel”
Comitetul Executiv al PSD a declarat, în unanimitate, război „statului paralel şi ilegitim”. Liviu Dragnea n-a fost în stare să explice la ce se referă această sintagmă. Nici subordonaţii săi din Cluj nu ştiu cine e noul inamic al partidului.

„Se vorbeşte în spaţiul public de mult. (...) Se vede cu ochiul liber, sincer, dacă vreţi să facem analiză pe text ar trebui să stăm şi să revedem interviuri. Sunt unele mărturii pe care le-am văzut cu toţii şi unele pe care nu putem să le vedem pentru că au fost făcute în cadrul comisiilor SRI", a fost tot ce a putut să spună şeful PSD când a fost întrebat ce înţelege prin „stat paralel şi ilegitim". Nu e de mirare, aşadar că nici colegii săi de partid din Cluj n-au nici o idee despre structura care s-ar afla în spatele acestei sintagme căreia Comitetul Executiv al PSD i-a declarat război total.

„Bănuiesc că se referă la structuri care nu ţin cont de opţiunea populară, dar nu ştiu care sunt structurile acestea, Probabil că unele structuri ale statului îşi încalecă atribuţiile, probabil despre asta e vorba, nu ştiu. Personal, ca senator, nu m-am confruntat niciodată cu aşa ceva", a afirmat senatorul Vasile Ilea.

Nici primarul Gherlei, Ioan Neselean, nu are vreo idee despre noul duşman al propriului partid. „Sincer, habar n-am ce e statul ăsta paralel şi ilegitim. Eu sunt plecat din ţară, nu m-am uitat la televizor şi nici nu ştiam că a fost vreo şedinţă de partid astăzi", a spus Neselean.

Ceva bănuieli, dar nu foarte clar definite, are primarul din Apahida, Grigore Fati. „Din punctul meu de vedere, dacă vorbim de stat paralel, nu am la bază o documentaţie. Cred că se referă la binom", a opinat acesta. Întrebat dacă se referă la „expresia algebrică constituită din suma sau diferența a doi termeni (monoame)", singura definiţie din DEX a termenului „binom", Fati a negat. „E vorba de simbioza dintre SRI şi DNA, cred că la asta se referă", a răspuns.

Fost militar, primarul Apahidei, nu crede, însă, că ar fi o opţiune strategică sănătoasă a PSD să intre în război cu două instituţii esenţiale ale statului român. „Nu ştiu dacă trebuie făcut un obiectiv din a lupta cu un inamic care e posibil să fie un inamic invizibil. Important este să reformăm legile justiţiei, dar corect şi obiectiv, în interesul românilor, fără ranchiună la adresa unei instituţii sau a alteia. Trebuie operate modificările cerute de Curtea Constituţională. Legile justiţiei trebuie făcute pentru ţară, nu pentru un partid sau altul, nu pentru un lider sau altul", a explicat Fati.

Mult mai direct a fost primarul din Căşeiu, Silviu Boldor. „Nu ştiu ce e statul ăsta paralel, chiar nu ştiu despre ce e vorba", a recunoscut Boldor. Din păcate, singurul clujean membru al Comitetului Executiv, care, dacă a participat la reuniunea de la Băile Herculane, a votat în favoarea declaraţiei de război (adoptată în unanimitate) şi care, prin urmare, ne-ar fi putut lămuri cu cine se războieşte PSD, preşedintele interimar al organizaţiei social-democrate clujene, deputatul Horia Nasra nu a putut fi contactat, nerăspunzând apelurilor telefonice repetate.

Nici despre utilitatea unui eventual miting de partid organizat la Cluj nu au fost foarte convinşi interlocutorii noştri. Ilea spune că ar putea ajuta la sărbătorirea centenarului pe care România îl va aniversa anul viitor. „Simt o anumită tensiune în ţară şi cred că un miting pentru România („România" ar fi numele aprobat de Comitetul Executiv pentru eventualele mitinguri PSD din ţară - n.red.) ar fi binevenit mai ales că urmează centenarul, pe care, personal, îl voi începe în 1 decembrie la Amabasada României de la Budapesta. În plus, în 2019 vom deţine preşedinţia Uniunii Europene", a apreciat senatorul PSD.

În schimb, Neselean crede că alta ar trebui să fie preocuparea PSD. „Cred că ar fi oportun să ne apucăm să muncim", a opinat primarul Gherlei. Şeful administraţiei comunei Apahida crede că un asemenea miting ar merita făcut doar pentru a-i da peste nas preşedintelui Iohannis. „Nu ştiu dacă ar ajuta la ceva un asemenea miting, dar dacă tot organizează mitinguri fără autorizaţie Prună şi Cioloş şi ceilalţi, cu o mie, 5.000, 10.000 de oameni, hai să organizăm şi noi, să facem haos în ţara asta. Organele în drept ar trebui să interzică mitingurile neautorizate. PSD ar trebui să organizeze un miting autorizat pentru a-i demonstra că se poate preşedintelui Klaus Iohannis care a participat la un miting neautorizat", a comentat Fati.

Boldor, pe de altă parte, e „soldatul disciplinat". „Nu ştiu dacă ar fi oportun sau ar folosi la ceva, dar, dacă aşa va hotărî organizaţia, sigur că vom participa, dacă nu, nu", a spus primarul din Căşeiu.

 

Comenteaza