Închisoare la domiciliu pentru corupții cu pedepse sub 5 ani

Închisoare la domiciliu pentru corupții cu pedepse sub 5 ani

Persoanele condamnate pentru corupție cu pedepse de maxim 5 ani de închisoare vor beneficia de detenție la domiciliu sau în weekend, prevăd două dintre amendamentele PSD adoptate marți.

Majoritatea PSD-ALDE-UDMR din comisia juridică de la Camera Deputaților a votat marți mai multe amendamente ale PSD depuse la o serie de proiecte de lege privind măsurile privative de executare a pedepselor privative libertate prin care și persoanele condamnate pentru fapte de corupție, cu pedepse de până la 5 ani de închisoare, să poată beneficia de măsuri alternative de executare a pedepselor, precum executarea pedepsei la domiciliu, executarea fracţionată a pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat sau în regim mixt, cu echivalent în zile de muncă în folosul comunității.

De asemenea, deputații juriști au votat mai multe prevederi dintr-un proiect al UDMR, adoptat tacit de Senat anul trecut, care se referă în special la cine poate benefica de regimul deschis și semideschis de detenție, dar și revenirea la reducerea pedepsei cu cate 20 de zile pentru fiecare carte scrisa in inchisoare.

Ședința a durat aproape trei ore, însă votul pe raportul final pe aceste modificări a fost amânat pentru miercuri după-amiază, când are loc o nouă ședință, scrie hotnews.ro.

 

Comenteaza