Iniţiativă a lui Mircia Giurgiu, cu privire la limba de învăţare pentru minorităţi, adoptată de deputaţi

Iniţiativă a lui Mircia Giurgiu, cu privire la limba de învăţare pentru minorităţi, adoptată de deputaţi
Camera Deputaţilor a adoptat modificarea de lege propusă de deputatul clujean Mircia Giurgiu, conform căreia minorităţile vor învăţa Istoria şi Geografia României în limba română şi nu în limbile minorităţilor respective.

Deputatul clujean Mircia Giurgiu a soliciat abrogarea alineatului numărul 8 de la articolul 46 din Legea Educaţiei.

Alineatul respectiv prevedea că predarea Istoriei şi Geografiei României în şcolile şi liceele cu predare în limbile minorităţilor naţionale se face în limbile respective, cu obligaţia însuşirii toponimiei şi a numelor proprii româneşti şi în luimba română.

Conform deputatului Mircia Giurgiu, iniţiativa sa, de abrogare a alineatului menţionat mai sus, a fost adoptată „tacit", marţi, de Camera Deputaţilor.

„În condiţiile în care în România există unităţi de învăţământ particulare în limba minorităţilor naţionale, deputatul Mircia Giurgiu nu consideră că este necesar ca în şcolile de stat Istoria şi Geografia României să fie predate în limba maternă a popoarelor conlocuitoare, mai ales că acestea au posibilitatea de studia în limba proprie, iar românii care trăiesc şi studiază în străinătate nu se bucură de aceleaşi drepturi ca şi minorităţile din România.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut şi de Senatul României", se precizează într-un comunicat de presă transmis de Biroul Parlamentar al deputatului clujean.

 

Comenteaza