INTERVIU | De ce banii europeni nu prezintă interes pentru PSD. Daniel Buda: “Nu pot să fie sifonați”

INTERVIU | De ce banii europeni nu prezintă interes pentru PSD. Daniel Buda: “Nu pot să fie sifonați”
Daniel Buda, europarlamentar PPE | Foto: © European Union - Source: EP

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL/PPE) a vorbit, într-un interviu acordat Ziua de Cluj, despre importanţa alegerilor europene, absorbţia fondurilor UE şi proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Cluj.

Reporter: Am văzut un procent, anunțat de Corina Crețu, de 19% stadiu global de absorbție, o cifră, din punctul meu de vedere, extrem de mică și care, mai mult ca sigur, ne plasează la coada Europei și în acest domeniu.

Daniel Buda: Este o cifră mai mult decât îngrijorătoare și această cifră se datorează totuși unor primari cum este domnul Boc, la Cluj, domnul Bolojan la Oradea, Hava la Alba Iulia, domnul Falcă la Arad, domnul Robu la Timișoara sau domnul Scripcaru la Brașov. Sunt oameni care au înțeles nevoia și importanța fondurilor europene și au spart zidul ridicat de autoritățile naționale în vederea absorbției acestor fonduri. Este mare păcat pentru noi faptul că nu avem acest proces de absorbție la un nivel care să ne permită să cheltuim în proporție de 100%. Vorbim, până la urmă, de bani care vin și crează facilități, crează structuri care îți fac viața mai bună. Vă dau un exemplu: Spitalul Regional de Urgență.

Ați cerut demisia ministrului Sorina Pintea pentru inabilitatea de a gestiona acest proiect.

Doamna Pintea cred că are o chestie de dedublare: la un moment dat vine la Cluj și ne spune că sunt gata studiile de fezabilitate, pe de altă parte invocă, la Iași, că nu sunt gata studiile decât acolo și aruncă responsabilitatea în spatele Consiliului Județean, în condițiile în care acesta a predat terenul Ministerului Sănătății și nu mai are nici un fel de posibilitate de a interveni asupra acelui teren. Ministerul Sănătății este titularul acestei responsabilități. Este o chestiune inexplicabilă. Cum se poate, ca stat membru, să ai la dispoziție 150 de milioane de euro pe care să îi poți folosi în sănătate și să nu îi folosești? Am făcut un sondaj de opinie și, atât la nivel de Cluj, cât și a nivel național sunt două chestiuni majore care intră în preocuparea oamenilor: chestiunea legată de sănătate, în primul rând, și chestiunea legată de stabilitatea din punct de vedere economic. Să ignori, cu bună știință, nevoile comunității, nevoile oamenilor, mi se pare absolut inadmisibil.

Doamna Pintea, din păcate, nu numai că este inabilă, dar mai și minte cu nerușinare, pentru că dânsa a spus, la un moment dat, că a cerut mai mulți bani de la Comisia Europeană pentru construirea spitalelor regionale de urgență, care costă mai mult decât cei 50 de milioane de euro pe care îi avem. Atunci am cerut în scris doamnei Corina Crețu să prezinte dacă a existat o cerere scrisă din partea României în vederea suplimentării acestor fonduri. Dânsa mi-a răspuns, negru pe alb, că nu a existat nicio cerere din partea Guvernului României în vederea suplimentării fondurilor pentru construirea acestor spitale. Stau să mă întreb, ca ministru, cum îți poți permite să spui în spațiul public că ai făcut o astfel de solicitare și să nu ai un document la mână? Această abordare neserioasă din partea României ne va duce la pierderea acestor fonduri. Cei de la Bruxelles nu înțeleg un lucru: cum ai, ca țară, acești bani puși la dispoziție și nu îi folosești.

Am avut 320 de milioane de euro, mi se pare, pentru crearea locurilor de muncă și prevenirea șomajului în rândul tinerilor. Nu am folosit niciun euro în această direcție. Pot să înțeleg faptul că avem astăzi o criză a forței de muncă pe piață, dar trebuie să creăm locuri de muncă bine plătite în care să lucreze tinerii și să îi putem aduce acasă din Europa. Dacă ai 300 de milioane de euro și nu folosești acești bani în vederea creării unor structuri unde tinerii să fie bine plătiți, ba mai mult, să te plângi că nu ai bani, mi se pare o abordare extrem de iresponsabilă din partea acestui Guvern.

De ce nu se folosesc acești bani europeni?

Spunea domnul consilier al doamnei Dăncilă, domnul Vâlcov, că acei bani sunt greu de absorbit, dar de fapt acei bani nu pot să fie sifonați. Acele lucrări publice făcute din banii europeni trebuie să se regăsească în teren și atunci preferă să nu facă nimic.

Analiştii, reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi ai Uniunii, cu toţii subliniază importanţa capitală a scrutinului european în ceea ce priveşte viitorul comun al statelor europene. Cum trebuie să privim alegerile europarlamentare din luna mai?

Vreau să fac un apel public în ceea ce privește alegerile europarlamentare, ca oamenii să iasă la vot deoarece este foarte important să voteze.Oamenii trebuie să înțeleagă că o bună parte dintre obiectivele pe care le vedem astăzi la nivel de municipiu (Cluj-Napoca – n.red.) sunt făcute din fonduri europene. Iată de ce este important să ținem mai departe acest proiect numit Uniunea Europeană, pentru că din nefericire el se află astăzi într-o situație destul de delicată. Avem de a face cu foarte mulți populiști și extremiști care vin și, sub această mască a unui naționalism exacerbat, spun că nu avem nevoie de Uniunea Europeană. Îi întreb: ce au însemnat acele investiții făcute din bani europeni?

De exemplu, în municipiul Cluj-Napoca asfaltul e pus pe fonduri europene, Casino-ul, făcut pe fonduri europene, Parcul Central este făcut tot pe fonduri europene, tramvaiele și liniile de tramvai au fost făcute pe fonduri europene, autobuzele cumpărate tot din fonduri europene.

Este important, în opinia mea, să meargă în Parlamentul European cât mai mulți oameni de dreapta. Trebuie să fim corecți și să recunoaștem că guvernarea, la nivel european este asigurată de partidul de dreapta din care face și PNL parte, Partidul Popular European. Jean-Claude Juncker, Donald Tusk și Antonio Tajani, toți cei care sunt la conducerea principalelor instituții europene sunt de la noi din partid, dacă pot să spun așa. Ne interesează ca mai departe să mergem suficient de mulți europarlamentari de la PNL în Parlamentul European pentru a putea să impunem prin vot președintele Comisiei Europene, care este asumat de către PPE, respectiv Manfred Weber, care va și veni în România, ca semn de respect, pe 16 martie, la București. Ne dorim această chestiune, pentru că este o garanție a faptului că lucrurile vor merge bine mai departe în România și la nivel European.

Pe ce vă bazați când afirmați acest lucru?

Când spun acest lucru, plec de la niște premise. Am avut o guvernare de dreapta la nivel european. Haideți să vedem ce s-a întâmplat în timpul acestei guvernări de dreapta cu România. Am avut niște reacții ferme ori de câte ori au existat derapaje la nivel național în ceea ce înseamnă fie statul de drept, fie evenimentele din 10 august sau modificările din zona justiției. Mai mult, vedem că pe noua proiecție bugetară, deși discutăm de o ieșire a Marii Britanii din UE, ceea ce duce la diminuare bugetului european, României i-au fost puși mai mulți bani în ceea ce înseamnă plățile directe care vor merge la fermieri, pe de o parte și mai mulți bani pentru politica de coeziune. Această guvernare de dreapta a reușit, chiar și în condiții de criză, să asigure o finanțare substanțială pentru România, astfel încât să avem posibilitatea să ne dezvoltăm ca țară.

Evident, nu pot cei din Europa să vină să modifice legile din România ca să facă mai ușor procesul de absorbție, deși am avut o propunere la acest regulament care stabilește cheltuirea fondurilor europene, în care am propus ca statele membre nu mai au posibilitatea să mai adauge condiționalități suplimentare peste cele venite de la Bruxelles. Cu alte cuvinte, dacă de la Bruxelles sunt impuse două-trei condiții în vederea cheltuirii acestor fonduri, statele membre să nu mai poată adăuga altele.

Aveți exemple care să vă susțină teoria?

De exemplu, cei din guvernul PSD au impus să mai ceri o hotărâre de guvern pentru a consfinți faptul că acel imobil se va amplasa pe un anumit număr topografic. O bună parte din procesul de anvelopare a blocurilor se face din fonduri europene, în proporție de 85%. În această ecuație, Guvernul a impus să se aducă o hotărâre de guvern prin care să se ateste că acel bloc este amplasat pe acel număr topografic. Era o condiție suplimentară impusă, o hotărâre de guvern care durează șase luni de zile.

Va trebui, în opinia mea, să se schimbe guvernarea, pentru că discutăm de o guvernare socialistă, o guvernare incapabilă să înțeleagă că, pentru a împărți ceva, trebuie să ai de unde. Este foarte bine că au crescut salariile, foarte bine că au crescut pensiile, dar de unde vor fi plătite aceste pensii și salarii? Mai mult, dacă ne uităm la prețul combustibililor, a ajuns la 6,30 lei litrul de motorină. Nu de multă vreme era 5,40 de lei. Această creștere a prețurilor, până la urmă, diminuează aceste creșteri salariale.

Degeaba au crescut salariile sau pensiile cu 300-400 de lei, câtă vreme coșul zilnic te duce la niște cheltuieli poate de 700 de lei. Practic, îți dai seama că de fapt nu au făcut nimic, decât să arunce aceste sume în inflație.

Mai este o întreagă problemă la nivelul primăriilor în ceea ce înseamnă bani pentru investiții. Dacă în bugetul de anul trecut au fost o 1.200 de lei puși în dreptul fiecărui cetățean pe care îl are primarul în comună, anul acesta au pus doar 1.000 de lei. Mai mult, nu doar că au pus 1.000 de lei, ceea ce îi crează probleme primarului, dar i-a mai dat și alte responsabilități. Persoanele cu handicap și însoțitorii lor erau plătiți de la bugetul central. Acum i-a pus în cârca primăriilor, care nu au de unde să asigure, dacă nu primesc fonduri suplimentare. Sunt lucruri pe care PSD le face și, din păcate, faptul că cheltuie mai mult decât putem avea, coroborat cu această incapacitate de absorbție a fondurilor europene ne crează dificultăți majore pentru viitor.

Comenteaza