Între europarlamentare şi prezidenţiale, dreapta a câştigat cel mai mult

Cu riscul de a fi acuzaţi că am compara mere cu pere, credem că n-ar fi lipsită de interes o comparaţie între rezultatele votului românilor de la alegerile europene din 25 mai şi cel dat în urmă cu o săptămână în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Într-adevăr, votul la prezidenţiale este, în principiu, unul mult mai personalizat decât un vot dat unor liste de partide. Totuşi, ca şi în cazul aşa-zisului vot uninominal, componenta politică a opţiunii electoratului este una extrem de puternică. Prin componentă politică înţelegem votul dat pe baza aparteneţei politice a candidatului şi mai puţin pe baze doctrinare. Spre exemplu, în marea lor majoritate, alegătorii liberali n-au avut nici o reţinere să voteze un candidat care s-a descoperit mare liberal abia de vreo doi ani (Klaus Iohannis), în dauna unuia dintre co-refondatorii PNL din 1990 (Călin Popescu Tăriceanu). De remarcat, totuşi, că acesta din urmă pare să fi tras, totuşi, după el cam o treime din voturile liberale din primăvară.

Să rămânem, aşadar, pe partea convenţional de dreapta a scenei politice. În 25 mai, partidele pretinse de dreapta (PNL, PDL, PMP, PFC şi PNŢCD) strângeau împreună 36,93% din opţiuni. Pentru acurateţe, între voturile date dreptei în primăvară ar trebui inclusă şi o parte însemnată din voturile strânse de Mircea Diaconu, care a devenit europarlamentar cu 6,81 procente. Numai că e imposibil de cuantificat câte din voturile sale provin din dreapta, câte din stânga (probabil mult mai puţine) şi câte din partea unor aşa-zişi nehotărâţi, care, fără candidatura lui Diaconu, n-ar fi ieşit la vot (probabil procent semnificativ). Prin urmare, procentele obţinute de Diaconu la europarlamentare le vom considera, alături de voturile celorlalţi candidaţi independenţi şi partide care nu au participat şi la prezidenţiale, ca voturi care s-au redistribuit în 2 noiembrie, adică un total de 11,38%. La începutul lui noiembrie, candidaţii de dreapta au strâns, împreună, 45,37% din opţiunile electorale, cu peste opt procente peste rezultatul din 25 mai. Candidaţi de dreapta i-am considerat pe Klaus Iohannis, Elena Udrea, Monica Macovei (deşi mai mult ca sigur e a mobilizat şi voturi din zona nehotărâţilor politic) şi Călin Popescu Tăriceanu. În cazul fostului premier, în ciuda deciziei de a-l susţine pe Ponta în turul doi, cu certitudine el n-a acumulat voturi din zona stângă şi nici din zona „civilă", el bazându-se exclusiv am zice, pe voturile liberalilor „anti-băsişti", tot aşa cum partidul pe care încă n-a reuşit să-l construiască se bazează preponderent pe liberalii cu poftă de ciolan.

Dacă luăm în considerare că Tăriceanu a luat cam o treime din voturile PNL din mai (PNL - 15% la europarlamentare, Tăriceanu - 5,36% la prezidenţiale), iar o parte din procentele PDL din primăvară (12,23%) s-au dus la Monica Macovei (4,44% acum două duminici), putem spune că marea fuziune din vară a fost un succes, în condiţiile în care, în ciuda pierderilor enunţate mai sus, candidatul susţinut de marele PNL, Klaus Iohannis - 30,37%, a strâns voturi peste totalul fostelor PNL, PDL şi PFC de acum cinci luni, 29,83%. Sub nivelul partidelor care au susţinut-o s-a clasat Elena Udrea. În 25 mai PMP şi PNŢCD adunau împreună 7,1%. În 2 noiembrie, Udrea a strâns doar 5,2%, semn că nu doar Cristian Preda, Theodor Baconschi sau Adrian Papahagi au fost deranjaţi de candidatura fostei blonde de la Cotroceni, ci şi o parte însemnată a electoratului radical „băsist". Şi din această zonă şi-a clădit Macovei zestrea de voturi din 2 noiembrie. În mod normal, în situaţiile în care liderul unui partid obţine un scor electoral situat sub nivelul partidului, îşi dă demisia din funcţie, lucru care, deocamdată, nu s-a întâmplat.

Din cele 11,38 procente rămase de redistribuit din 25 mai, Ponta n-a reuşit să se înfrupte decât cu puţin peste două procente, ajungând la 40,44%, faţă de 37,6% cât obţinuse alianţa PSD-UNPR-PC la alegerile europene. În rest, majoritatea candidaţilor susţinuţi de partide care au participat şi la scrutinul de acum cinci luni au depăşit scorul formaţiunilor pe care le-au reprezentat. Astfel, faptul că OTV şi-a găsit o locuinţă de închiriat pare că l-a ajutat pe Dan Diaconescu, dar nu prea mult: 4,03%, faţă 3,67%, cât a fost scorul PPDD în mai. Cu aproape un punct procentual şi-a depăşit şi Corneliu Vadim Tudor partidul - 3,68% faţă de 2,7%. Şi liderul PAS, Constantin Rotaru a ieşit mai bine: 0,3% faţă de 0,17%. În schimb, ecologiştii n-au digerat implantul fostului PDL-ist William Brînză, drept urmare i-au acordat doar 0,45%, faţă 1,15% cât a luat PER la alegerile europene. O situaţie aparte este cea a lui Kelemen Hunor, care a obţinut puţin peste jumătate din voturile obţinute de UDMR în 25 mai: 3,47% faţă de 6,29%. Dar acesta e un rezultat care nu-i poate fi imputat, în cazul său fiind vorba de demobilizarea unui electorat care ştia că reprezentantul maghiarilor în cursă n-are, oricum, nici o şansă şi, drept urmare, fie n-a ieşit la vot, fie a dat un aşa-zis „vot util" unuia dintre cei doi candidaţi despre care se ştia că vor ajunge în turul doi.