Inutila dramoletă televizată a lui Tudose - analiză

Inutila dramoletă televizată a lui Tudose - analiză
Fără precedent, un şef de guvern şi-a umilit public unul dintre miniştri. Numai că, fără declanşarea unei absolut improbabile revoluţii de filozofie politică, gestul lui Tudose va rămâne o nouă penibilă răfuială personală în piaţa publică.

Tipicul era: premierul debita un discurs pe bază de apă de ploaie, la finele căruia mulţumea presei, semn că aceasta trebuia să părăseasca încăperea, după care începea şedinţa propriu-zisă de guvern. Într-un gest fără precedent, premierul Tudose a „uitat" să „mulţumească" presei, căreia i-a permis să asiste la o veritabilă umilire publică a ministrului Transporturilor.

„În sfârşit, un premier pus pe treabă!", ar putea reacţiona unii, imaginându-şi chiar că Tudose va declanşa, în sfârşit, procesul resuscitării sistemului de transport mioritic, aflat în pragul morţii clinice. Nimic mai fals, iar asta se vede din petardele cu care l-a atacat Tudose pe Cuc - altminteri şi el unul dintre miniştrii care n-au nicio treabă cu domeniul pe care ar trebui să-l gestioneze.

Mai întâi, premierul l-a urecheat pe nepriceputul de la Transporturi pentru că n-a izbutit, în jumătate de an (sic!), să reducă pierderile de la Tarom şi CFR (cu toate companiile sale), structuri ţinute în viaţă „pe aparate" de ani în şir. Prins cu nădragii în vine, bietul Cuc a uitat că face parte dintr-un guvern de stânga şi s-a trezit glăsuind că va rezolva problema hemoragiei financiare prin concedieri.

Apoi premierul i-a mai reproşat aşa-zisului ministru că nu şi-a trimis gealaţii să stea prapuri lângă frecătorii de mentă de pe şantierele autostrăzilor, de parcă prezenţa unui activist de partid cu mapa îl va însufleţi pe drumar să intre în viteza a cincea, în ciuda lipsei finanţării sau a autorizaţiilor pe care guvernanţii dintotdeauna s-au dovedit incapabili să i le pună la dispoziţie.

Tudose ar fi putut fi credibil, dacă întrebările sale ar fi sunat puţin diferit. Spre exemplu, l-ar fi putut întreba pe Cuc dacă eminenţele cenuşii din subordinea sa au început să elaboreze o strategie prin care una dintre cele mai anchilozate companii de stat să reacţioneze, în sfârşit, la ofensiva companiilor aeriene low-cost. Sau, dacă tot a vorbit de reduceri de personal, Cuc nu s-o fi gândit, oare, la deparazitarea Taromului de sinecuriştii de partid, care, pentru salarii dincolo de nivelul nesimţirii, au făcut mereu inutilă angajarea de aşa-zis manageri privaţi, specialişti aduşi pe bani grămadă din străinătate, care, însă, oricâte idei şi proiecte fezabile ar fi avut, s-au izbit constant de zidul opoziţiei politrucilor din consiliul de administraţie?

Deşi a menţionat doar tangenţial CFR-ul, Tudose ar fi putut adăuga: „Măi omule, uite, îţi dau o căruţă (sau vagon, ca să fie la temă) de bani, câţi kilometri noi de cale ferată vom avea anul acesta pe care trenurile vor putea circula cu viteza adecvată secolului în care ne aflăm?", sau „Oare cum am putea să-i păcălim pe ăştia din UE şi să-i ajutăm pe amărâţii aştia de la CFR să-şi cumpere nişte locomotive, să nu mai rămână cu trenurile în câmp şi eventual şi nişte vagoane de călători mai procopsite, că uite, i-am pus să plimbe studenţii moca şi azi-mîine nu mai au cu ce?".

Cât despre autostrăzi, Tudose şi-ar fi dovedit, cu adevărat, buna credinţă dacă i-ar fi spus ministrului: „Măi băiatule, avem nişte autostrăzi care nu ne costă mai nimic, ne dau bani ăia de la UE să le facem, de ce nu le facem? De ce nu suntem în stare să terminăm Turda-Sebeş, la termenul la care ne-am angajat? De ce nu ne respectăm niciodată cuvântul dat? Dacă nu terminăm Sibiu-Piteşti peste trei ani, ăia de la Renault au spus că pleacă şi mai îngropăm un judeţ ba chiar mai mult de atât. A, încă ceva - e drept, astea-s pe banii noştri, dar poate tocmai de aceea, că-s puţini, e mai mare păcatul să ne batem joc de ei - cât mai lăsăm tronsonul ăla, Suplacu de Barcău - Borş, să se degradeze sau, dacă tot am mai făcut un petic de autostradă între Gilău şi Nădăşel, cât mai trebuie să aşteptăm ca să plantăm acolo şi un amărât de pod ca să-l putem şi folosi?"

Dar Tudose n-a pus toate aceste întrebări, ceea ce demonstrează că dramoleta lui televizată n-a fost altceva decât o simplă răfuială strict personală cu un ins care, cine ştie cum, l-o fi călcat pe vreo bătătură.

Dar există posibilitatea ca întrebările de mai sus să fie adresate, sincer, de către un premier ministrului Transporturilor şi nu doar retoric, în faţa camerelor de luat vederi, ca simplu exerciţiu de imagine? Spuneam că asta ar presupune o absolut improbabilă revoluţie de strategie politică. De ce? Pentru că, aşa cum spunea un fost ministru al Transporturilor într-un interviu acordat ZIUA de CLUJ, autostrăzile nu aduc voturi.

Pentru că în România încă nu s-a născut politicianul capabil să gândească dincolo de orizontul proximului scrutin electoral şi asta pentru că, din păcate, după aproape 30 de ani de democraţie, alegătorul supermajoritar din România, odată ajuns în cabina de vot, e incapabil, la rândul său, să gândească dincolo de felia de parizer pe care şi-o va pune a doua zi în farfurie.

Sincer, credeţi că doare pe vreun alegător la patină de cât e de eficient Tarom-ul? Toţi şoferii se plâng de lipsa autostrăzilor şi de orele pierdute inutil în zeci de blocaje stupide în trafic. Despre faptul că pe infernalele drumuri ale României se moare în draci nici nu are sens să mai facem vorbire. Dar să presupunem, prin imposibil, că tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti va fi gata la timp şi că Renault va continua să construiască Dacii în România. Credeţi că angajaţii Renault şi cei din industriile de pe orizontală plus toţi şoferii care vor scăpa de iadul şoselei de pe Valea Oltului se vor înghesui să voteze partidul care îşi va trece în panoplie această realizare? Şi, democratic vorbind, nici n-ar fi normal s-o facă.

Sau, la modul generic, i-aţi văzut pe români să pună în vreun fel presiune pe guvernanţi să construiască autostrăzi? Deşi în lipsa unei infrastructuri de transport civilizate dezvoltarea României e imposibilă, asta ţine de salamul de Sibiu pe care alegătorul l-ar putea avea în farfurie peste un an, dar, cum spuneam, el nu e capabil să gândească dincolo de parizerul de mâine. Iar asta e valabil şi în privinţa transportului feroviar. Toţi înjură CFR-ul pentru mersul de melc, eternele întârzieri şi condiţiile uneori infernale din vagoane. Numai că, deocamdată, studentul e mulţumit că merge gratis cu trenul, credeţi că ar da votul cuiva care i-ar promite TGV dar pe bani?

Dar şi dacă, să presupunem, autostrăzile ar aduce voturi, tot mai există o piedică majoră în calea lor: gândirea îngustă a politicianului de Dâmboviţa. Un proiect mare de infrastructură, mai ales în România anacronică, nu prea se poate realiza în patru ani. „Păi atunci de ce să încep eu un proiect ca să taie ăilalţi panglica?", gândeşte politicianul românesc.

Şi atunci alde Cuc acţionează la alibi. Când s-au apucat de autostrada Bucureşti-Constanţa, comuniştii au început cu sectorul cel mai greu, aşa se face că în 1987 era gata tronsonul Feteşti-Cernavodă cu cele două poduri peste braţele Dunării aferente („capitaliştilor" le-a luat mai bine de 20 de ani să termine restul autostrăzi printr-o câmpie plată ca-n palmă). Ce face „capitalistul" Cuc? Anunţă că se apucă de treabă la capetele autostrăzii Sibiu-Piteşti, adică unde e mai uşor, la alibi. „Las` să se ocupe alţii de zona mai grea prin munţi, şi dacă vor avea greutăţi, eu mă voi bate cu pumnul în piept că am început-o şi voi explica bizonului alegător cât de incompetenţi sunt ăilalţi, incapabili să continue ce am început eu", îşi spune mintiuca de pigmeu politic a ministrului.

Se spune, pe bună dreptate, că naţiile au politicienii pe care îi merită. Noi, românaşii, în loc de infrastructură civilizată de transport avem dramolete a la Tudose. Pentru că asta merităm.

Ştiu că iar am fluierat în biserică, aştept înjurăturile.

 

Comenteaza