Iohannis cere soluţionarea de urgenţă a crizei politice

Iohannis cere soluţionarea de urgenţă a crizei politice
Președintele Klaus Iohannis solicită soluționarea urgentă a crizei din interiorul coaliției de guvernare, a declarat joi purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

"Preşedintele României a primit scrisoare semnată de preşedintele PSD şi preşedintele ALDE privind retragerea sprijinului polic Guvernului Grindeanu", a precizat Mădălina Dobrovolschi.

De asemenea, conform purtătorului său de cuvânt, şeful statului a luat act că a apărut o nemulţumire şi că se doreşte schimbarea cabinetului Grindeanu.

"Potrivit art 106 din Constituţia României, funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Conform art 107 din Constituţie, în situaţia în care primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercită atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului că prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern", a explicat Mădălina Dobrovolschi.

"Deocamdată, nu ne aflăm în nici una din situaţiile menţionate. Când funcţia de premier va deveni vacantă fie prin demisie sau prin moţiune de cenzură, preşedintele va declanşa procedurile constituţionale pentru desemnarea unui candidat de premier", a mai afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei.

Conform acesteia dacă guvernul va fi demis, preşedintele Klaus Iohannis va urma cu celeritate paşii procedurali.

"Preşedintele solicită rezolvarea urgentă a crizei interne din coaliţie", a completat Mădălina Dobrovolschi, adăugând că este strict responsabilitatea partidelor. "Preşedintele garantează respectarea Constituţiei în cadrul acestei proceduri", a încheiat aceasta.

Miercuri seară, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că va transmite cel târziu în această dimineaţă un punct de vedere oficial către Preşedinţie privind decizia de a retrage sprijinul politic acord Guvernului Grindeanu.

Comenteaza