News alert Iohannis, după încheierea votului: "Guvernul PSD trebuie să plece"

Iohannis, după încheierea votului: "Guvernul PSD trebuie să plece"
Klaus Iohannis | Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, duminică seară, după închiderea urnelor, că PSD trebuie să plece de la guvernare.

"Asta arată cum văd românii această guvernare pesedistă eşuată. Este clar că acest accident al democraţiei româneşti care este guvernarea PSD trebuie să dispară. În urma acestui rezulta guvernul PSD trebuie să plece. Este un rezultat care nu poate să fie interpretat în niciun alt fel. ŞI dacă îmi daţi voie să închei pe o notă optimistă. Vă mulţumesc că aţi votat. Aţi votat penturu România europeană, prosperă, cinstită şi sigură",a declarat Klaus Iohannis.

"Dragi români, sunteţi fantastici. Vă felicit. Aţi participat azi în număr mare la alegerile europarlamentare şi la referendum. Participarea e senzaţională. Avem în jur de 50% prezenţă la europarlamentare şi în jur de 40% prezenţă la referendum. Dragi români, vă mulţumesc", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a subliniat că votul româmilor de duminică nu poate fi ignorat de niciun politician. "Aţi dat un vot clar, ferm care nu poate fi ignorat de niciun politician în România. Referendumul a trecut cu brio. Aşadar, dragi români, aţi votat clar şi ferm pentru o politică corectă, pentru o justiţie dreaptă, pentru o justiţie independentă, pentru o bună guvernare pentru români şi pentru România", a completat Iohannis.

Iohannis: Ruşine, PSD! A doua oară şi-a bătut joc de români

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică seara că PSD şi-a bătut joc pentru a doua oară de români prin organizarea votului, mai ales în Diaspora, unde au fost cozi imense. "Am văzut cozile interminabile la multe secţii de votare, mai ales în Diaspora. Le mulţumesc românilor care au avut răbdare, unii foarte multă, care au ajuns să îşi exprime votul pentru România Europeană. Cu toţii am votat pentru o Românie europană. Nu pot să nu observ că PSD a doua oară şi în 2014 şi în 2019 şi-a bătut joc de români, mai ales de Diaspora. Ruşine, PSD!", a declarat Klaus Iohannis.

Cozi s-au format şi în faţa secţiilor de votare din Bruxelles, Roma, Verona, Offenbach, Dublin, Londra, Antwerp, Amsterdam, Lille, Berlin şi Regensburg, românii declarându-se nemulţumiţi, pe reţelele de socializare, că aşteaptă ore bune la coadă din cauza organizării slabe a autorităţilor române.

 

Comenteaza