Iohannis, după întâlnirea cu societatea civilă: "am promis că voi merge în piaţă, vreau să vorbesc cu oameni simpli"

Iohannis, după întâlnirea cu societatea civilă:
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, la finalul consultării cu reprezentanţii societăţii civile, că va merge direct în mijlocul mulţumii, pentru a afla direct de la cetăţenii de rând ce aşteptări au de la clasa politică.

Şeful statului a afirmat că a ascultat cu mare interes propunerile formulate de delegaţia de 20 de persoane care a fost prezentă la discuţiile de la Cotroceni şi că va prezenta o parte din ele în faţa liderilor politici. 

"Mă voi referi prima dată la această ultimă întâlnire, care mi s-a părut foarte bună, oamenii au venit cu idei foarte bune, concepte gândite, abordări care pentru mine sunt de un real folos. Voi prelua o bună parte din aceste idei şi le voi duce înspre partidele politice", a declarat Iohannis. 

Totodată, preşedintele a afirmat că va merge cât de curând în mijlocul mulţimii, pentru a discuta cu cetăţenii de rând şi pentru a vedea care sunt dorinţele acestora, însă nu a dorit să precizeze când va avea loc această vizită.

"Am primit multiple invitaţii de a merge în piaţă şi am promis că voi merge, dar nu voi anunţa nici ora, nici măcar ziua când voi merge, pentru că nu vreau să fac un eveniment media, vreau să vorbesc cu oameni simplă şi să-mi zică ce aşteptări au de la mine şi de la clasa politică", a adăugat el.

Iohannis a ţinut să puncteze că doleanţele reprezentanilor societăţii civile au ajuns şi la urechile politicienilor, care au îneţles ce îşi doresc românii. 

"A fost evident în discuţia cu reprezentanţii societăţii civile că aşteptările sunt multiple, cu siguranţă toate sunt îndreptăţite, iar în această etapă putem constata că nu este nevoie de o simplă schimbare de guvern, este nevoie de o schimbare complexă în politica româneascăToţi aşteaptă să vină în faţă politicieni noi, care nu au avut nimic de a face cu corupţia, care nu au fost urmăriţi penal, aceste lucruri sunt rare şi au fost bine înţelese şi de liderii politici cu care m-am întâlnit în aceste zile", a adăugat el. 

Şeful statului a specificat că la începutul săptămânii viitoare va convoca o nouă rundă de consultări, sperând ca la finalul acelei săptămâni să poată veni cu o propunere concretă. 

Comenteaza