Iohannis la Bruxelles | Preşedintele a vorbit cu Juncker despre posibile ingerinţe în justiţie

Iohannis la Bruxelles | Preşedintele a vorbit cu Juncker despre posibile ingerinţe în justiţie

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, la Bruxelles, cu preşedintele Comisei Europene, Jean Claude Juncker, despre scrisoarea transmisă de premierul Viroica Dăncilă privind posibile ingerinţe în justiţie, ca urmare a adresei din 2012, Iohannis susţinând că este o preocupare legitimă.

„Pe agenda reuniunii se află o serie de subiecte din domeniul economic, recentele măsurile luate de Statele Unite ale Americii privind instituirea unor taxe la importurile de oţel şi aluminiu urmând să fie principala temă abordată. Vor fi incluse şi subiecte legate de ocupare, creştere şi competitivitate, axate pe Piaţa Internă a Uniunii Europene, Piaţa Unică Digitală, Uniunea Pieţelor de Capital, Uniunea Energiei, Semestrul European, Pilonul European al drepturilor sociale şi Pachetul de echitate socială. Impozitarea, inclusiv în domeniul digital, va fi, de asemenea, luată în discuţie. Relaţiile externe, respectiv stadiul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Turcia, precum şi cazul fostului spion rus Serghei Skripal reprezintă teme care vor fi dezbătute cu prilejul întâlnirii de la Bruxelles”, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

În ceea ce priveşte comerţul, referitor la măsurile recente anunţate de Preşedintele SUA, Donald Trump, Iohannis va accentua importanţa comerţului liber şi va sublinia faptul că măsurile protecţioniste nu sunt de natură să sprijine dezvoltarea economică la nivel global. De asemenea, şeful statului va preciza că România susţine accelerarea negocierilor cei doi parteneri comerciali importanţi ai Uniunii, respectiv Mexic şi Mercosur.

„Referitor la Semestrul European, Preşedintele României va saluta menţinerea celor trei priorităţi de acţiune în derularea acestui proces în 2018, respectiv stimularea investiţiilor, continuarea implementării reformelor structurale şi asigurarea unor politici fiscal-bugetare responsabile. Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia importanţa acordată la nivel european procesului de consolidare a dimensiunii sociale a Europei, arătând că punerea în aplicare a Pilonului social trebuie să fie un proces bazat pe coeziune şi respectul pentru principiile şi valorile fundamentale ale Uniunii”, se arată în documentul citat.

În privinţa dezbaterii privind impozitarea, Klaus Iohannis va menţiona că ţara noastră sprijină acţiunile de creştere a transparenţei fiscale şi de combatere a fraudei şi evaziunii fiscale.

Vineri, la reuniunea Consiliul European (art. 50), şefii de stat şi guvern din 27 de state membre vor examina stadiul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Totodată, liderii europeni urmează să adopte noi liniile directoare (guidelines) care vor defini cadrul relaţiilor viitoare UE-Marea Britanie.

„Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia faptul că România se pronunţă pentru un parteneriat cât mai strâns între Uniunea Europeană şi Marea Britanie după Brexit, parteneriat care să includă o cooperare atât în domeniul economic şi comercial, cât şi în alte domenii precum securitate, apărare şi politică externă. Cu prilejul participării la reuniunea Consiliului European, Preşedintele României va lua parte şi la Summitul Partidului Popular European”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Comenteaza