Iohannis n-ar spune nu ca Orban să fie premier din nou: „Că este Orban, accept, că e Cîţu, accept”

Iohannis n-ar spune nu ca Orban să fie premier din nou: „Că este Orban, accept, că e Cîţu, accept”
| Foto: puterea.ro

Preşedintele Klaus Iohannis spune despre negocierile pentru formarea noului guvern că trebuie să avem răbdare, pentru că în alte state negocierile au durat luni sau ani.

Preşedintele a spus că politica aşa funcţionează de când există, cu negocieri şi discuţii între partide. Pe de altă parte, în negocierile de acum „lucrurile sunt complicate”: „doar la început pare simplu, dar cum intri în negociere, îţi dai seama că sunt viziuni diferite, sunt programe de guvernare diferite, sunt scheme de ministere şi atunci trebuie să avem suficientă răbdare să aşteptăm ca partidele să negocieze toate aceste lucruri”.

Referitor la faptul că au trecut deja 10 zile de la alegeri, Iohannis a spus: „daţi-mi voie să vă dau câteva exemple fără să nominalizez ţările, dar puteţi să căutaţi datele foarte uşor pe internet. Recent s-au finalizat negocierile pentru guvern într-o ţară din Uniune după doi ani jumate de la alegeri. Într-o altă ţară europeană s-a format guvernul acum mai mult timp după opt luni de negocieri.

Deci vă daţi seama că suntem foarte departe de acel calendar foarte extins. Nu mă înţelegeţi greşit, nici nu vreau să ajungem la aşa ceva, dar trebuie să avem puţină răbdare să vedem cum negociază partidele. Este posibil să se înţeleagă în coaliţia de centru dreapta şi să vină cu o propunere, asta aştept eu ca şi preşedinte, să se formeze o majoritate şi să-mi propună un nume”, a precizat șeful statului, potrivit Mediafax.

Iohannis a adăugat că dacă se înţeleg PNL, USR PLUS şi UDMR şi vin cu o propunere, o va accepta: „că este Orban, îl accept, că este Cîţu îl accept. Nu ştiu pe cine negociază ei acolo, dar vor veni să propună ceva”.

Șeful statului, despre învestirea noului Guvern: Optimal, după Crăciun. Să nu îi împingem de la spate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că în mod „optimal” noul Guvern ar trebui instalat după Crăciun, dar că negocierile nu ar trebui grăbite, pentru ca noua coaliţie să nu se destrame. Iohannis a mai spus că a discutat cu preşedintele PNL varianta în care Orban să fie din nou premier.

Întrebat dacă a discutat cu Ludovic Orban ca el să fie noua propunere de premier, Klaus Iohannis a spus: „am avut o discuţie pe această temă”. Întrebat, în continuare, dacă sunt şanse ca un nou guvern să fie învestit până la Crăciun, Iohannis a răspuns că nu vede aceste şanse.

„Optimal ar fi să fie instalat noul guvern imediat după Crăciun, dar vedeţi că negocierile sunt negocieri, ele câteodată merg bine şi rapid, pe urmă se opresc, iarăşi pornesc. Nu cred că este bine să îi împingem prea tare de la spate pe politicieni, pentru a evita greşelile care s-au mai făcut în România în formarea coaliţiilor, să nu se discute problemele sensibile şi ele, după un timp, să ducă la ruperea coaliţiei. Prefer să discute problemele şi cele sensibile, să găsească soluţii sau să găsească abordări comune şi după aceea să guverneze cu folos pentru români şi pentru România”, a spus Iohannis.

Despre „lupta” pe funcţii între partidele care vor să formeze o coaliţie de dreapta, Iohannis a spus că trebuie discutat şi despre funcţii, pentru că guvernul e format „din enunţuri”.

„Câteodată lumea crede că politicienii trebuie să discute numai despre principii. E adevărat, se discută principii. Sunt principii de guvernare, sunt programe de guvernare, dar cineva trebuie să le pună în practică. Guvernul nu este format din enunţuri, guvernul este format din oameni şi fiecare partid vrea să îşi impună oamenii cei mai buni, iar pentru asta se negociază.

De aceea sunt mai multe echipe: unii negociază poziţiile şi probabil şi numele persoanelor care vor fi promovate, alţii negociază comisii parlamentare, alţii negociază program de guvernare. Toate lucrurile trebuie negociate, altfel nu se poate forma un guvern”, a mai spus Klaus Iohannis.

O nouă rundă de negocieri va fi convocată de preşedintele ţării „când se cristalizează un pic rezultatele”.

Comenteaza