Video Iohannis: "Ne aflăm în plin război pentru păstrarea sănătăţii omenirii"

Iohannis: "Ne aflăm în plin război pentru păstrarea sănătăţii omenirii"
| Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj în care face apel la responsabilitate şi le cere românilor să urmeze regulile impuse de autorităţi.

"Trăim în aceste zile o criză care, în urmă cu doar câteva luni, părea de neconceput pentru întreaga omenire. Ştiu că viaţa fiecăruia dintre noi s-a schimbat şi că în fiecare zi ne este teamă pentru sănătatea celor dragi. Pentru a ne proteja am luat şi va trebui să luăm în continuare măsuri severe. (...) Dragi români, fiţi responsabili. Fiecare efort, oricât de mic este important pentru a împiedica răspândirea epidemiei. Să fim solidari în aceste momente grele pentru că depinde de noi toţi să trecem cu bine situaţia în care ne aflăm", arată şeful statului, în mesajul publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Iohannis a accentuat importanţa respectării regulilor impuse de autorităţi.

"Sunt multe incertitudini în această perioadă, însă există o certitudine mai presus de orice: împreună şi doar împreună vom reuşi! Noi, românii, suntem un popor greu încercat, dar uniţi am depăşit toate tragediile şi am ieşit întăriţi din nenumărate provocări. La fel vom face şi acum! Contează enorm ca fiecare dintre noi să urmeze întocmai regulile impuse de autorităţi! Protejaţi-vă pe voi şi pe cei dragi, păstraţi distanţa, iar dacă vă întâlniţi nu vă mai strângeţi mâna şi nu vă mai îmbrăţişaţi, nu vă expuneţi şi nu îi expuneţi pe ceilalţi pericolului infectării!", mai spune Iohannis.

Preşedintele subliniază faptul că e important să încercăm să limităm răspândirea virusului pentru a le da răgaz medicilor să-i vindece pe cei infectaţi.

"În aceste zile în care ne aflăm în plin război pentru păstrarea sănătăţii omenirii, eroii noştri din prima linie de apărare sunt medicii şi personalul medical. Lor le datorăm respectarea cu stricteţe a recomandărilor, astfel încât munca lor neobosită să nu fie în zadar. Este vital să limităm răspândirea acestui virus periculos pentru a le da răgaz medicilor să-i vindece pe cei infectaţi. (...) Atunci când comunitatea lucrează împreună cu autorităţile, întreaga naţiune câştigă!", a mai transmis președintele Klaus Iohannis.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza