Iohannis: Trebuie să turăm motoarele pentru relansarea economiei. Fondurile UE trebuie valorificate

Iohannis: Trebuie să turăm motoarele pentru relansarea economiei. Fondurile UE trebuie valorificate

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, miercuri, la ceremonia de lansare a Programului „Reclădim România”, faptul „trebuie să turăm motoarele pentru relansarea economiei”, el spunând că „este important să valorificăm cât mai bine mecanismele europene de finanţare”.

„A venit momentul ca toate măsurile pe care le adoptăm în domeniul economic să fie cuprinse într-un singur plan şi să turăm motoarele pe calea relansării economice. Aşa cum ştiţi, m-am implicat direct împăreună cu premierul şi membrii Guvernului în dezbaterea şi identificarea celor mai bune măsuri de relansare economică, pornind de la consultările cu mediul de afaceri, de la nevoile economiei, dar şi ale salariaţilor”, a spus şeful statului.

Preşedintele a declarat şi că există „o singură cale de a ne dezvolta economic, sănătos şi durabil”, respectiv „să investim în viitorul nostru şi să reclădim România din temelii”.

„Lecţiile dure ale acestei pandemii ne-au arătat că este absolut obligatoriu să ne consolidăm securitatea sanitară, alimentară, energetică şi tehnologică. Românii merită o reţea de autostrăzi la nivel european, un sistem energetic puternic în plan naţional şi regional, industrii şi servicii competitive. Putem avea toate acestea numai prin accelerarea proiectelor majore de investiţii, într-o manieră eficientă, profesionistă şi transparentă”, a adăugat Klaus Iohannis.

Potrivit sursei citate, „orice plan de investiţii ambiţios necesită finanţare pe măsură”.

„Din acest motiv, fondurile europene trebuie să devină pilon esenţial al dezvoltării noastre. România nu mai are voie să rateze nicio oportunitate de finanţare şi de dezvoltare, şi nici să urmărească mize mici, de moment, legate eventual de interese electorale. Este important să valorificăm cât mai bine mecanismele europene de finanţare, cum sunt iniţiativa SURE şi Planul european de redresare economică. De exemplu, SURE este un instrument deosebit de util, deoarece sprijină atât angajaţii, cât şi companiile, prin posibilitatea păstrării locurilor de muncă”, a adăugat şeful statului.

Guvernul a lansat, miercuri, planul de relansare economică. Documentel prevede măsuri pentru companii, dar şi pentru sprijinirea angajaţilor şi a persoanelor vulneravile. Sunt stabilite construcţia de autostrăzi, spitale, grădiniţe sau campusuri şcolare.

Etichete
Comenteaza