Ion Iliescu trece în cărțile de istorie. Care a fost traseul politic al comunistului devenit primul președinte al României ales democratic

Fostul președinte al României Ion Iliescu a încetat din viață, la 5 august, la vârsta de 95 de ani. 

Fostul șef de stat a fost internat din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu', unde fusese diagnosticat cu cancer pulmonar.

Fost președinte al României între 1990-1996 și 2000-2004, Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în municipiul Oltenița, județul Călărași.

În 1948, ca elev, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociațiilor Elevilor din România. În 1956, a pus bazele Uniunii Asociațiilor Studenților din România, organizată inițial după modelul uniunilor naționale ale studenților din țările europene, ca organizații profesionale ale studenților.

Și-a efectuat studiile universitare la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic București și la Institutul Energetic de la Moscova. Între anii 1965-1984, a fost membru al Comitetului Central al PCR. Începând cu 1955, a lucrat ca inginer proiectant la Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București, iar din 1979 până în 1984, când a fost demis pe motive politice, a condus Consiliul Național al Apelor și a participat la elaborarea unor proiecte de anvergură privind gospodărirea și utilizarea resurselor de apă ale țării, potrivit lucrării 'Protagoniști ai vieții publice' (Agenția Națională de Presă, 1995).

Ministru pentru problemele tineretului din România între anii 1967-1971, după care, timp de șase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. A îndeplinit funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, în perioada 1971-1974, precum și pe cea de președinte al Consiliului Județean Iași, în anii 1974-1979, notează lucrarea citată. În perioada anilor '80, a fost președintele Federației Române de caiac-canoe. A fost director al Editurii Tehnice din București în perioada 1984-22 decembrie 1989.

După declanșarea Revoluției Române, în seara zilei de 22 decembrie 1989, a fost chemat în fruntea noului organism de conducere a statului român - Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism al puterii provizorii de stat și, în același timp, un comandament ad-hoc având misiunea protejării și consolidării victoriei revoluției. A dat citire la posturile de radio și de televiziune naționale a Comunicatului către țară, la elaborarea căruia a participat.

La sfârșitul lunii ianuarie 1990, s-a numărat printre fondatorii formațiunii politice Frontul Salvării Naționale (FSN), din care s-au structurat, apoi, Partidul Democrat și Partidul Democrației Sociale din România.

A fost președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, în perioada 9 februarie 1990 - 20 iunie 1990.

Sedinta de constituire a Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN) din 9 februarie 1990

La 20 mai 1990, a fost ales președintele României pe perioada Adunării Constituante, cu 85,07% din voturile valabil exprimate, fiind instalat oficial în funcția de președinte la 20 iunie 1990.

La alegerile prezidențiale din 27 septembrie 1992, primele de acest fel organizate în conformitate cu prevederile noii Constituții, Ion Iliescu a candidat din partea Frontului Democrat al Salvării Naționale și a obținut mandatul prezidențial după al doilea tur de scrutin, organizat la 11 octombrie 1992. A obținut 61,5% din voturi, fiind instalat oficial în funcție, pentru un mandat de patru ani, la 30 octombrie 1992.

La alegerile generale din noiembrie 1996, a candidat din partea Partidului Democrației Sociale din România (PDSR), situându-se în cel de-al doilea tur de scrutin în urma candidatului Convenției Democrate din România, Emil Constantinescu. A candidat, în paralel, pe listele pentru Senat și a devenit liderul grupului parlamentar al PDSR pentru această Cameră.

Câștigând alegerile prezidențiale și în 2000 cu 66,83% din voturi, a depus jurământul de credință în fața Parlamentului la 20 decembrie 2000.

Președinte al PDSR (PSD), ales la Conferința Extraordinară a PDSR din 17 ianuarie 1997, reales la Conferința Națională din 20-21 iunie 1997 și la cea din 9-10 octombrie 1999. În urma preluării mandatului de președinte al României, la 20 decembrie 2000, a renunțat la funcția de lider al PDSR.

La 10 decembrie 2006, a fost ales cu unanimitate de voturi președinte de onoare al Partidului Social Democrat (PSD), funcție deținută până în 2020.

Senator PDSR de București (1996-2000), dar și în legislatura 2004-2008, pe listele Uniunii Naționale PSD+PUR. La alegerile parlamentare din 2008, a luat decizia să nu mai candideze pentru un nou post de senator.

Autor a numeroase studii, articole și comunicări apărute de-a lungul timpului în reviste de specialitate, unele dintre ele publicate în volumul ''Probleme globale - Creativitate'' (1992, Ed. Tehnică). Printre volumele publicate de Ion Iliescu menționăm: ''Revoluție și reformă'' (două ediții, 1993 și 1994), ''România în Europa și în lume'' (1994), ''Revoluția trăită'' (două ediții, 1995 și 1998), ''Momente de istorie'' (volumul I, 1995, volumele II și III, 1996), ''Dialoguri româno-americane'' (1996), ''Viața politică, între violență și dialog'' (1998), ''Încotro - societatea românească?'' (1999), ''Renașterea speranței'' (2001), ''Revoluția Română'' (2001), ''Integrare și globalizare, viziunea românească'' (2002), ''România și lumea la confluența secolelor XX și XXI'' (2009), ''După 20 de ani - 1989 an de cotitură în istoria națională și în viața internațională'' (2010), ''Fragmente de viață și de istorie trăită'' (2011). În noiembrie 2014, a lansat volumul 'Destinul unui om de stânga. Amintiri'.

A fost membru al Academiei Oamenilor de Știință și Doctor Honoris Causa al câtorva universități din țară și din străinătate.

În anul 1971, a primit Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I. La 24 octombrie 2012, i-a fost conferită Emblema de Onoare a Armatei României.

La 20 septembrie 2024, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis că rechizitoriul din dosarul 'Revoluției', în care este acuzat fostul președinte Ion Iliescu, conține nereguli și au decis trimiterea dosarului la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei. Ion Iliescu fusese trimis în judecată de Parchetul Militar, în aprilie 2019, în acest dosar, fiind acuzat de infracțiuni contra umanității.

La 2 aprilie 2025, fostul președinte Ion Iliescu și fostul premier Petre Roman au fost trimiși în judecată de Parchetul General în dosarul Mineriadei din iunie 1990, pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Ion Iliescu a mai fost trimis în judecată în acest dosar alături de ceilalți inculpați în anul 2017, însă instanțele au dispus restituirea cazului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.

A fost căsătorit din 1951, soția sa Nina Iliescu (Elena Șerbănescu) fiind de profesie inginer, cercetător științific în domeniul coroziunii metalelor.

La 9 iunie 2025, Ion Iliescu a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' din București, pacientul prezentându-se cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior, iar la 16 iunie, Comisia medicală multidisciplinară a spitalului a stabilit că afecțiunea pulmonară de care suferă fostul președinte Ion Iliescu este de natură oncologică. La 18 iunie, Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' anunța că starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a agravat, iar la 2 august, reprezentanții spitalului au precizat că starea generală de sănătate a lui Ion Iliescu s-a deteriorat, la acel moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, informează Agerpres.