Breaking news Update Foto Kamala Harris a ajuns în România/ Vicepreşedintele SUA, întâlnire cu Klaus Iohannis la Cotroceni

Kamala Harris a ajuns în România/ Vicepreşedintele SUA, întâlnire cu Klaus Iohannis la Cotroceni

Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, a ajuns vineri la Bucureşti.

UPDATE: Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, a fost primită, vineri, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. 

Kamala Harris a ajuns în România/ Vicepreşedintele SUA, întâlnire cu Klaus Iohannis la Cotroceni

____________________________________

Vicepreşedintele S.U.A. a fost întâmpinat la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Kamala Harris se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis.

Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de convorbiri oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune. 

Întrevederea se înscrie în cadrul eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situaţiei de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securităţii euroatlantice, şi vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliaţi din 11, 18 şi 28 februarie, la care a participat preşedintele Klaus Iohannis şi care au avut loc la iniţiativa preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden.

"În acest context, preşedintele Klaus Iohannis şi vicepreşedintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creşterii în continuare a prezenţei militare americane şi aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni. De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunităţii transatlantice privind adoptarea de noi sancţiuni privind Rusia", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Comenteaza