Kelemen Hunor, la Cluj: "Aş defini statul român ca stat multietnic"

Kelemen Hunor, la Cluj:
Candidatul UDMR la preşedinţia României, Kelemen Hunor, este de părere că România are nevoie de o nouă Constituţie.

"Greşeala s-a făcut în 1990, când cei care au gândit Constituţia de atunci au interzis generaţiilor viitoare să se gândească la viitorul României. Dacă de exemplu s-ar face un referendum şi 100% din populaţie, sau 110%, că s-a mai întâmplat, va cere trecerea la monarhie constituţională, acest lucru nu se va putea, pentru că este în afara limitelor revizuirii Constituţiei. De aceea singura soluţie este elaborarea unei noi Constituţii, iar acest lucru va fi posibil doar după alegerile parlamentare din 2016. În 2012, românii nu au ales o adunare constituantă" a declarat Kelemen Hunor, la Cluj.

Liderul UDMR a adăugat că, în viziunea sa, cele mai importante elemente ale noii Constituţii ar fi în număr de trei. "Aş păstra bicameralismul, aş introduce regionalizarea şi aş defini statul român ca stat multietnic", a zis el.

De asemenea, Kelemen Hunor a afirmat că revenirea la monarhie constituţională ar putea fi o soluţie adecvată pentru România. "Dacă marea majoritate a românilor ar vrea monarhie constituţională, cred că ar fi o soluţie corectă. De exemplu, în 2014 am fi economisit energie şi bani, consumaţi în această campanie electorală. Ce a câştigatRomânia, ce a câştigat societatea din această campanie", a conchis el. 

Comenteaza