Kelemen Hunor: "Rezultatul UDMR este bun, vrem un nou pact social între majoritate şi minoritate"

Kelemen Hunor:
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că rezultatul obţinut de Uniune la alegerile de duminică este unul bun, susţinând că vrea un nou pact social între majoritate şi minoritate, în aşa fel încât nici un maghiar să nu se simtă în pericol.

Kelemen Hunor a declarat, duminică, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor, că reprezentanţii UDMR vor merge în Parlament şi vor lupta pentru o Românie mai bună, pentru o Transilvanie mai puternică, pentru drepturi şi minoritatea maghiară.

„După aflarea exit-poll trebuie să aşteptăm rezultatele finale, dar aşa cum vedem avem un rezultat bun, peste 6%, vom avea o reprezentare puternică, proporţională. Mulţumim alegătorilor noştri pentru prezenţa la vot, sunt convins că ne dă legitimitate mare şi putere de muncă şi de convingere în fiecare zi când vom merge în Parlament şi vom lupta pentru o Românie mai bună, pentru o Transilvanie mai puternică, pentru drepturi şi minoritatea maghiară.

Din punctul nostru de vedere este important să existe un nou început între majoritatea românească şi minoritatea maghiară, un nou pact social între majoritate şi minoritate, în aşa fel încât nici un maghiar să nu se simtă în pericol, când e vorba de identitate, de limbă, de cultură, toate elementele identităţii naţionale, identităţii etnice să fie în siguranţă", a spus Kelemen, adăugând că UDMR vrea să contribuie la reformele care vor fi adoptate.

Liderul UDMR a subliniat că, în viitorul legislativ, reprezentarea Uniunii va fi mai puternică decât în mandatul trecut, formaţiunea ieşind din conul de umbră nemeritat în care a fost în ultimii ani.

Întrebat cum comentează diferenţa de voturi dintre PSD şi PNL, liderul UDMR a spus că alegătorii au tot timpul dreptate şi nu poate comenta ce aleg oamenii. La întrebarea dacă UDMR se gândeşte să participe la formarea viitorului Guvern, Kelemen a subliniat că doar după aflarea rezultatelor finale va discuta despre un astfel de subiect.

Comenteaza