Kelemen:Alegeri în octombrie,doar cu respectarea Constituţiei;să încălcăm Constituţia nu e o soluţie

Kelemen Hunor a declarat, vineri, ca reacţie la propunerea premierului Victor Ponta de organizare a alegerilor parlamentare în octombrie, că UDMR a fost de acord cu alegerile anticipate în condiţiile în care "nu mai există majoritatea rezultată din alegeri din 2008 şi după alegerile din 2009", dar numai cu respectarea Constituţiei.
"Noi am fost de acord cu alegerile anticipate şi am spus de mai multe ori, ultima dată după demiterea Guvernului Ungureanu şi în timpul formării Guvernului Ponta, că am avea nevoie de astfel de alegeri fiindcă nu mai există majoritate care a rezultat din alegerile din 2008 şi după alegerile din 2009 şi pentru România ar fi bine să aibă un guvern rezultat în urma alegerilor parlamentare şi care reflectă voinţa cetăţenilor, şi nu un guvern format din trădări succesive. De asemenea, noi de fiecare dată am spus că trebuie respectată Constituţia şi urmată procedura constituţională, adică dizolvarea Parlamentului după ce de două ori într-o perioadă de 60 de zile a fost respinsă solicitarea de a da un vot de încredere unui nou guvern. Asta este procedura constituţională. O altă soluţie care ar însemna o înţelegere între partide, să încălcăm cu toţii Constituţia, nu este de acceptat, nu se poate merge către o astfel de soluţie. La mica înţelegere să încălcăm Constituţia nu este o soluţie agreată de noi", a spus Kelemen.
Potrivit acestuia, o astfel de soluţie ar însemna că, de fapt, se spune cetăţenilor şi partidelor "că nu trebuie respectată Constituţia" şi a avertizat că se poate ajunge "la o situaţie nedorită, când nu va mai exista niciun respect faţă de legea fundamentală şi faţă de legile în vigoare".
"Eu cred că cei care doresc alegeri anticipate trebuie să meargă şi să găsească o soluţie şi o procedură constituţională. UDMR ar susţine un astfel de demers, asta înseamnă că nu am accepta să intrăm într-o combinaţie cu nimeni pentru a forma un nou guvern şi am vota împotriva guvernului pentru a putea îndeplini criteriile constituţionale şi a ajunge la alegeri anticipate ceea ce pentru România ar fi de dorit, cu cât mai repede cu atât mai bine", a spus Kelemen.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, joi seară, că alegerile parlamentare ar trebui organizate în luna octombrie, astfel încât noul Guvern să îşi poată promova în Parlament proiectul de buget cel târziu în luna noiembrie, spunând că speră să ajungă cu PDL la un acord politic în acest sens.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că democrat-liberalii ar putea participa la o discuţie cu premierul Victor Ponta pe tema datei alegerilor parlamentare "doar pentru a le face cadou testul Constituţiei" reprezentanţilor USL.
Cristian Preda a spus că singura cale prin care se poate ajunge la alegeri anticipate este demisia Guvernului şi eşecul numirii consecutive a două guverne.
Conform articolului 63 din Constituţie, "Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de patru ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora". Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
De asemenea, potrivit articolului 89 din Constituţie, "după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură".