Klaus Iohannis: "Guvernul ar trebui să se gândească dacă nu cumva e autorul moral al tragediei"

Klaus Iohannis: "Guvernul ar trebui să se gândească dacă nu cumva e autorul moral al tragediei"
| Foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o declarație de presă în scandalul crimelor de la Caracal. Printre altele, șeful statului a afirmat că "Guvernul ar trebui să se gândească dacă nu cumva e autorul moral al tragediei" și că "cere ministrului Justitiei sa analizeze de urgenta in ce masura se impune modificarea legilor penale in privinta perchezitiei".

Klaus Iohannis a început declarația de presă astfel: "Institutiile nu au reusit, in urma unui sir de erori inacceptabile, sa salveze vietile celor doua tinere curmate brutal. Sunt alaturi de familiile indurerate".

Apoi a continuat: " In aceste zile am comunicat constant cu autoritatile responsabile. Institutiile nu au reusit de aceasta data sa isi faca datoria, de a proteja dreptul fundamental la viata. Este o realitatea sumbra, care, din nefericire, nu mai poate fi schimbata. Cei responsabili vor trebui aspru sanctionati: Interne, STS si altele care vor fi gasite vinovate. Nu ma pronunt pana la finalizarea anchetei si a rapoartelor pe care le vom discuta in CSAT".

"Resping abordarea politicianista propusa de Guvernul Romaniei, care ar trebui sa se gandeasca daca nu cumva este autorul moral al acestei tragedii. Calcarea in picioare a legilor justitiei, a codurilor a fost si este una dintre liniile directoare a acestei majoritati parlamentare. Doamna premier spunea sa nu politizam situatia. Ar fi un indemn onest doar daca ar veni de la oameni onesti care cauta deschis si sincer solutii pentru rezolvarea situatiei. Cand vine de la cei care au masacrat legi si au dat afara oameni competenti, cand acesti oameni vorbesc despre referendumuri pe justitie, ei nu mai au nicio credibilitate, iar indemnurile lor nu au nicio valoare", a mai afirmat Klaus Iohannis.

"Voi cere identificarea solutiilor concrete, inclusiv daca se impune modificarea legilor si a procedurilor. Voi cere ministrului Justitiei sa analizeze de urgenta in ce masura se impune modificarea legilor penale in privinta perchezitiei, cand viata sau integritatea fizica a unui cetatean este in pericol", a completat șeful statului.

Comenteaza