Klaus Iohannis îl va întâlni la Vatican pe Suveranul Pontif

Klaus Iohannis îl va întâlni la Vatican pe Suveranul Pontif
Suveranul Pontif se va întâlni cu Klaus Iohannis la Vatican. Preşedintele va participa la reuniunea informală a Consiliului European care marchează 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, Administraţia Prezidenţială.

"Summitul aniversar de la Roma va celebra un moment definitoriu în evoluţia proiectului european, respectiv semnarea la 25 martie 1957, de către cele şase state fondatoare ale Uniunii - Belgia, Franţa, Germania Federală, Italia, Luxemburg şi Olanda - a Tratatului privind Comunitatea Economică Europeană şi Tratatului Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM). Reuniunea Consiliului European va reprezenta atât un moment de sărbătoare, cât şi unul de bilanţ al celor şaizeci de ani de la crearea proiectului european. Totodată, Summitul de la Roma va marca începutul procesului de reflecţie cu privire la viitorul Uniunii Europene, proces care ar urma să fie definitivat în cursul anului 2019", se arată în comunicat.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va merge şi la Vatican, unde va fi primit de Papa Francisc.

"În marja reuniunii Consiliului European, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va fi primit în audienţă vineri, 24 martie a.c., alături de ceilalţi şefi de stat şi de guvern, la Sfântul Scaun, de către Sanctitatea Sa Papa Francisc", mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Duminică, preşedintele va participa la o întâlnire cu studenți şi cadre didactice de naționalitate română din Italia, la Accademia di Romania. În cadrul acestei dezbateri, Președintele Klaus Iohannis va susţine o alocuţiune în care va prezenta viziunea României cu privire la viitorul Uniunii Europene.

Comenteaza