Klaus Iohannis şi Donald Trump. Preşedintele SUA: "Susţinem lupta anticorupţie, dar şi pe preşedintele dumneavoastră"

Klaus Iohannis şi Donald Trump. Preşedintele SUA:
Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit, la Casa Albă, cu preşedintele SUA, Donald Trump.

La finalul discuţiilor care au durat 45 de minute, cei doi oficiali au susţinut o conferinţă de presă comună, în cadrul căreia şeful statului american l-a felicitat pe Iohannis pentru „curajul de a lupta împotriva corupţiei şi pentru apărarea statului de drept", i-a mulţumit pentru măsurile luate de România referitoare la mărirea bugetului dedicat apărării şi a salutat întârirea parteneriatului strategic dintre cele două ţări.

Trump a folosit evenimentul şi ca pretext pentru a face referire la evenimentele recente referitoare la izolarea Qatarului, acuzat de sponsorizarea terorismului, arătând că acest lucru nu mai poate continua şi că toate naţiunile civilizate trebuie să se unească pentru combaterea flagelului ISIS.

În privinţa programului Visa Waiver, o întrebare în acest sens a părut a-l lua prin surprindere pe preşedintele american, care a răspuns sincer că acest lucru nu l-a dezbătut cu Iohannis, dar îl va discuta.

UPDATE 21.45  Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a transmis, în cadrul declaraţiei comune cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este un partener de încredere în lupta împotriva terorismului. Trump a salutat şi alocarea a 2% din produsul intern brut (PIB) pentru apărare.

”Este o onoare să primim un prieten atât de bun al Americii la Casa Albă. Aşa cum ştiţi, poporul român şi cel american au multe în comun: dragostea pentru libertate, culturi cu care ne mândrim, tradiţii consistente. Astăzi celebrăm parteneriatul nostru strategic, care a început în urmă cu mai multe de 20 de ani.

Acest parteneriat acoperă mai multe planuri, între care cel economic, militar şi cultural. Astăzi facem aceste legături chiar mai puternice. Domnule preşedinte, vizita dumneavoastră vine într-un moment important nu doar pentru acest parteneriat, dar pentru toate naţiunile responsabile din întreaga lume”.

Preşedintele SUA a subliniat în declaraţia sa că admiră modul cum preşedintele Klaus Iohannis a luptat cu corupţia şi a apărat statul de drept. ”Vreau să vă aplaud curajul şi eforturile în lupta împotriva corupţiei şi apărarea statului de drept”, a mai spus Trump. De asemenea, preşedintele SUA a salutat alocarea a 2% din PIB pentru domeniul apărării.

”România a fost un membru de încredere în lupta împotriva ISIS. Al patrulea contributor, ca şi număr de trupe, în Afganistan. Au fost 23 de militari care au plătit preţul suprem şi America aduce omagii sacrificiului lor. Vreau să remarc implicarea preşedintelui Iohannis în decizia de anul acesta a României de a mări de la 1.4 la 2% din PIB pentru apărare. Sperăm că şi alţi aliaţi NATO vor urma exemplul României”, a mai precizat Trump.

Trump, despre posibile agresiuni din partea Rusiei: SUA vor acţiona sub incidenţa articolului 5

Donald Trump a declarat, răspunzând unei întrebări din partea presei române, că Statele Unite ale Americii ”sunt acolo ca să protejeze” în cazul unei agresiuni militare şi a dat asigurări că va fi respectat articolul 5.

El a fost întrebat dacă vede, la fel care multe state din Europa, o ameninţare din partea Rusiei şi dacă SUA vor acţiona sub incidenţa articolului 5 în situaţia în care vreun stat din flancul estic se va afla sub agresiune militară.

”Cu siguranţă suntem acolo să protejăm şi acesta este unul dintre motivele pentru care vreau ca oamenii să se asigure că avem resursele şi forţa necesare, plătind banii care sunt necesari pentru a avea acele resurse. Dar da, suntem angajaţi în a aplica articolul 5”, a răspuns Trump.

Deşi a cerut suplimentarea bugetelor militare, în cadrul reuniunii NATO de la Bruxelles, Trump a evitat să asume angajamentul clar de respectare a Articolului 5 al Tratatului NATO, privind apărarea colectivă.

Pe fondul semnelor de întrebare, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a transmis ulterior că Trump menţine "deplin angajamentul" în favoarea articolului 5, calificând drept "prostuţe" solicitările de a oferi asigurări explicite în acest sens.

Cele mai importante declaraţii ale lui Trump

  • Este o onoare să primesc un prieten atât de bun al Americii, poporul român și cel american au atât de multe în comun, tradiții vaste şi peisaje minunate
  • Astăzi reafirmăm și sărbătorim un parteneriat strategic care a început acum peste 20 de ani, vizita dvs vine într-un moment important
  • Vom lupta pentru a întări alianțele noastre, pentru a crea noi prietenii și pentru a ne alia în lupta împotriva teorismului
    Nu putem tolera aceste violențe
  • Din păcate, există fondatori ai acestui terorism la un nivel foarte înalt. Trebuie să oprim finanțarea terorismului. Am decis că a venit vremea să îi cerem Qatarului să oprească finanțarea terorismului și ideologia extremistă
  • Cer tuturor națiunilor să înceteze imediat să susțină terorismului, să nu mai învete oamenii sa omoare alti oameni
    Este prioritatea mea, e datoria mea ca președinte, să asigur siguranța poporului nostru. Trebuie să oprim finanțarea, să nu mai învățăm oamenii să urască și să încercăm să oprim aceste crime. Sper să fie începutul sfârșitului în finanțarea terorismului. Nu mai vrem finanțare pentru terorism
  • Mulțumesc poporului român pentru toate lucrurile care au contribuit împotriva acestui lucru cum este terorismul, România este un membru important împotriva ISIS, al patrulea contributor în Afganistan
  • Recunosc puterea de conducere a preşedintelui Iohannis și faptul că a crescut bugetul de apărare de la 1,4 la 2% şi sper ca şi celelalte ţări vor urma exemplul României 
  • Mulți dintre cetățenii dvs au plătit cu viața și americanii onorează sacrificiul lor
  • Sunt un avocat al întăririi alianței NATO printr-o mai mare responsabilitate a statelor membre
  • Domnule preşedinte, vreau să vă mulţumesc pentru eforturi şi pentru curajul de a lupta împotriva corupţiei şi pentru a apăra litera legii. Aceste măsuri sunt importante pentru înflorirea comerţului şi pentru prosperitatea colaborării

Declaraţiile lui Klaus Iohannis, pe scurt:

Este important de notat că acest parteneriat creionează România şi ceea ce reprezintă România. Romania care luptă împreună cu SUA în Afganistan şi Irak. 

Nu doar că trebuie să continue ci trebuie să fie mai puternic şi trebuie să rezolve cele mai importante probleme. Mă bucură faptul că NATO a decis să lupte împotriva terorismului. O mare parte a bugetului NATO trebuie să fie îndreptată spre achiziţii strategice. Să folosim cu înţelepciune banii.

Ştim că suntem poziţionaţi în flancul estic al NATO, şi noi ne bazam pe voi, pe Statele Unite. Nu putem să ne apără singuri, ne bazăm pe voi. România este membră a UE şi este în interesul vostru să aveţi o Uniune Europeană puternică ca partener.

Este vitală legătura transtlantică, care nu este numai despre diplomaţie . Împreună vom face parteneriatul mai puternic. NATO şi UE nu trebuie sa concureze, ci trebuie sa coopereze. Suntem responsabili, nu doar pentru siguranţa cetăţenilor ci şi pentru bunăstarea lor.

Întrebări

Acum câteva săptămâni preşedintele Trump a fost la Bruxelles şi a spus că ţările ar trebui să se revanşeze pentru faptul că până acum cu au contribuit cu 2% la procentul pentru apărare. Sunteţi de acord cu asta?

Iohannis: Am fost la Bruxelles, am ascultat discursul preşedintelui Trump şi mi-a plăcut. Pentru că NATO este până la urmă o alianţă miliară, iar acestea au nevoie de bani. NATO este cea mai puternică de până acum, iar la asta trebuie să contribum. Dacă suntem în această alianţă, trebuie să împărţim responsabilităţile. Trebuie să facem asta, nu ca scop în sine, ci pentru a rămâne puternici şi pentru a ne apăra poporul.

Trump: Da, am spus acest lucru poate ar trebui o să plătiţi o parte sau chiar toţi banii din anii anteriori.

Multe state privesc Rusia ca pe o ameninţare. Vă angajaţi că SUA va acţiona sub incidenţa articolului 5 dacă vreuna dintre statele din flancul estic se va afla sub agresiune miliară?

Donald Trump: Da, SUA sunt angajate conform articolului 5 şi vor acţiona în consecinţă. Există o posibilitate ca România să fie inclusă în programul Visa Waiver?

Iohannis: Această problemă ar trebui să fie una dintre cele care vor trebui discutate.

Domnule preşedinte Trump, aţi menţionat lupta anticorupţie din România. Acum vedem că lupta anticorupţie şi eforturile de a consolida litera legii sunt şubrezite de unii politicieni autohtoni. Va susţine adminsitraţia dumneavoastră lupta anticorupţie din România?

Trump: Susţinem această luptă anticorupţie, dar şi pe preşedintele dumneavoastră. Este foarte popular, foarte puternic, va câştiga această luptă.

UPDATE 21.30: Primele cuvinte dintre cei doi şefi de stat, la primirea liderului de la Bucureşti în Biroul Oval:

Donald Trump: Vă mulţumesc foarte mult. Este o mare onoare să vă primesc aici. Sunteţi un adevărat aliat, o ţară minunată şi avem o relaţie bună, o relaţie care, aşa cum ştiţi, se întăreşte constant. Vă mulţumesc încă o dată.

Klaus Iohannis: Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte. Aştept cu nerăbdare să începem discuţia cu privire la parteneriatul dintre cele două state.  

Donald Trump: Da, a fost un parteneriat minunat!

UPDATE 21.05: Preşedintele Iohannis a ajuns la Casa Albă şi a fost primit de către Donald Trump, la coborârea din maşină, şi au intrat împreună în sediul preşedinţiei SUA. Preşedintele Klaus Iohannis a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanţii comunitatea de români din Washington, că întâlnirea de vineri cu preşedintele SUA Donald Trump este foarte importantă pentru că va marca ”un moment extrem de important în evoluţia relaţiilor dintre cele două ţări”.

Întâlnirea dintre Klaus Iohannis şi Donald Trump a fost elementul central al vizitei şefului statului român la Washington şi va fi un prilej pentru a discuta perspectivele Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite.

“Întrevederea celor doi înalţi oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al Statelor Unite”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Discuţii în Congresul SUA despre ridicarea vizelor pentru românii care călătoresc în Statele Unite

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, în cadrul întâlnirilor de la Congresul SUA, despre simplificarea procesului în ceea ce priveşte Visa Waiver şi a primit asigurări din partea senatorilor şi membrilor Camerei Reprezentanţilor că sprijină ridicarea vizelor pentru România. 

”Preşedintele României a evidenţiat şi importanţa realizării de progrese concrete pentru includerea României în programul Visa Waiver. Atât senatorii, cât şi membrii Camerei Reprezentanţilor au asigurat că sprijină ridicarea vizelor pentru România şi că există un grup de lucru bipartizan care face toate eforturile posibile pentru găsirea unor soluţii care, în limitele legislaţiei americane curente, ar putea simplifica procesul de accedere la acest program”, precizează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, oficialii au discutat relaţia dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, Klaus Iohannis subliniind că România susţine întărirea relaţiei transatlantice. Şeful statului român a evidenţiat şi oportunităţile de extindere a parteneriatului economic dintre România şi SUA.

”Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat capacitatea României de a contribui în mod concret la întărirea relaţiei transatlantice, subliniind că o relaţie puternică dintre SUA şi UE este vitală pentru viitorul comunităţii şi civilizaţiei democratice. Preşedintele României a evidenţiat şi oportunităţile concrete de extindere a cooperării Parteneriatului Strategic, în special pe palier economic, ţinând cont de mediul investiţional atractiv din România, care anul trecut a avut cea mai mare creştere economică din UE, dar şi de posibilitatea stimulării interesului oamenilor de afaceri români pentru piaţa americană, care este tot mai pronunţat”, mai precizează Preşedinţia.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, în cadrul vizitei la Congresul SUA cu Preşedintele pro-tempore al Senatului SUA, Orrin Hatch, şi alţi membri ai Senatului SUA‎ (Senatorii Ron Johnson şi Ben Cardin), precum şi cu membri ai Camerei Reprezentanţilor (Robert Aderholt, Tim Walberg, Jackie Walorski, Devin Nunes, Col Paul Cook, Mike Rogers, Dana Rohrabacher,‎ George Holding şi Jim Banks), în cea mai mare parte membri ai Grupului de Prietenie (,,Caucus-ul’’) pentru România din Congresul american,‎ împreună cu co-presedintele Grupului, Michael Turner.‎

Cu ocazia întrevederilor la Congres, a fost organizată o ceremonie de decorare de către Preşedintele României a cinci membri ai Congresului SUA, cu Ordinul Naţional ,,Steaua României’’. Michael Turner, copreşedinte al grupului de prieteni ai României din Congresul Statelor Unite ale Americii, Devin Nunes, preşedintele Comitetului pentru informaţii din Camera Reprezentanţilor, Mike Rogers, preşedinte al Subcomitetului pentru forţe strategice, Jackie Walorski, membru în Grupul de prietenie pentru România şi Robert Aderholt, membru în Grupul de prietenie pentru România, au primit distincţiile pentru ”eforturile constante depuse în sprijinul aprofundării relaţiei bilaterale de parteneriat strategic dintre România şi SUA”.

Întâlnirea dintre Klaus Iohannis şi Donald Trump este elementul central al vizitei şefului statului român la Washington şi un prilej pentru a discuta perspectivele parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite.

“Întrevederea celor doi înalţi oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al Statelor Unite”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Comenteaza