La Palatul Victoria s-a instalat Guvernul Dragnea

Noul Roşu Împărat a trasat o primă sarcină Guvernului României: proiectul de rectificare bugetară din august nu poate fi adoptat fără binecuvântarea prealabilă a Sf. Sinod PSD (a se citi BPN). După care i-a arătat şi mai explicit lui Ponta cine e şeful de-acum. De când a dobândit statutul de inculpat, premierul încă în funcţie poartă un război public fără vreo reţinere împotriva justiţiei şi i-a cerut nu odată demisia ministrului de resort, Robert Cazanciuc. Ei bine, Dragnea nu numai că şi-a exprimat sprijinul total pentru cumnatul lui Ponta, dar a şi afirmat răspicat că nu e treaba politicienilor să-şi dea cu părerea asupra justiţiei. Ba mai nou, în înţelegere chiar cu cea considerată a fi marioneta lui Ponta, Rovana Plumb, a decretat că salariile demnitarilor vor trebui mărite încă de la rectificarea bugetară de luna viitoare. Amintim că, sub presiunea protestelor din mass-media, dar şi din zona civilă, Ponta anunţase amânarea acestei măsuri până la momentul măririi tuturor salariilor bugetarilor. Mai mult, Dragnea a vorbit deja de mari proiecte, cum ar fi descentralizarea şi regionalizarea, pe care vrea să le pună în practică împreuna cu preşedintele Klaus Iohannis, fără a-l pomeni şi pe premier în ecuaţie. Până în acest moment, Victor Ponta nu a schiţat (sau cel puţin nu a răzbătut în spaţiul public) nici cel mai mic gest de revoltă, lăsând impresia că, de dragul păstrării funcţiei, e dispus să se transforme în simplu executant al directivelor venite de la noul dictator din Kiseleff.

În fapt, transformarea lui Ponta din El Lider Maximo în ghiocel marchează întoarcerea la modelul premierului cu şef de partid deasupra capului, folosit în România în prima decadă post-comunistă. Niciunul din primii şase şefi de guvern de după 1989 nu au fost simultan şi preşedinţi ai principalelor formaţiuni de guvernământ. Astfel, Petre Roman a condus un guvern FSN, formaţiune al cărei lider era, în ciuda faptului că ocupa şi funcţia de preşedinte al României, Ion Iliescu. De altfel, pierderea sprijinului lui Iliescu l-a şi costat pe Roman funcţia. El a fost succedat de Theodor Stolojan, care a condus guvernul din postura de tehnocrat. Primul şef de guvern care a rezistat în funcţie o legislatură întreagă a fost Nicolae Văcăroiu, avându-l ca preşedinte de partid (FDSN, apoi PDSR) pe Oliviu Gherman, care, însă, era doar lider de faţadă, comandantul suprem al viitorilor PSD-işti fiind acelaşi Iliescu. Unit în cuget şi-n simţiri cu „bunicuţa", Văcăroiu a avut, din acest motiv, un „job" extrem de sigur la palatul Victoria, fără ameninţarea vreunei concedieri premature.

Au urmat cei doi premierei ţărănişti, Victor Ciorbea şi Radu Vasile, care îi dădeau raportul politic urmaşului seniorului Corneliu Coposu în fruntea PNŢCD, Ion Diaconescu. Scurtimea mandatelor celor doi în fruntea guvernului s-a datorat, însă, nu atât unor divergenţe cu şeful de partid, cât loviturilor pe sub masă din interiorul coaliţiei de guvernare (vezi rolul lui Traian Băsescu în debarcarea lui Ciorbea) sau propriilor neputinţe, mai ales în cazul lui Vasile. Le-a urmat Mugur Isărescu, tot ca premier tehnocrat.

Adrian Năstase a fost primul şef de guvern care a deţinut simultan şi funcţia de şef al partidului de guvernământ (PSD). Urmare a acestei duble poziţii, el nu a repetat experienţa lui Petre Roman, neputând fi debarcat din fruntea guvernului în ciuda faptului că, spre finalul mandatului, căzuse, la rândul său, în dizgraţia „tătucului" Iliescu. Şef de partid a fost şi Călin Popescu-Tăriceanu. Şi în cazul său, această centură de siguranţă suplimentară i-a salvat poziţia în ciuda atacurilor în valuri ale preşedintelui ţării, Traian Băsescu. Şef de partid a fost şi Emil Boc, dar numai formal, în fapt el fiind un umil executant al comenzilor venite de la palatul Cotroceni, iar în momentul în care adevăratul conducător al guvernului a decis că, pentru imaginea lui, era mai bine să-l lase din braţe pe Boc, acesta din urmă s-a întors cuminte la Cluj. Teoretic şi Mihai Răzvan Ungureanu a jucat tot rol de premier tehnocrat, iar, prin dimensiunea mandatului său, poate fi încadrat lejer în categoria premierilor de conjunctură.

Şi a urmat Ponta, care, doi ani şi jumătate, a condus guvernul şi partidul. Rămâne de văzut cât va rezista ca şef de guvern telecomandat din Kiseleff.