Laszlo Tokes îşi face partid autonomist. CITEŞTE ARTICOLUL ŞI ÎN LIMBA MAGHIARĂ

Laszlo Tokes îşi face partid autonomist. CITEŞTE ARTICOLUL ŞI ÎN LIMBA MAGHIARĂ
Reprezentanţii celorlalte două formaţiuni politice maghiare se tem că împărţirea voturilor la trei ar putea lăsa maghiarii fără reprezentare parlamentară.
Acest articol poate fi citit şi în limba maghiară AICI.

Ieşirile tot mai radical-autonomiste din ultima vreme ale vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Tokes, par să fi pregătit terenul pentru lansarea noului său proiect privind transformarea Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) în partid politic. Celelalte două formaţiuni politice maghiare, UDMR şi PCM, sunt departe de a fi încântate de perspectiva apariţiei unui nou competitor în bătălia pentru voturile maghiarilor.

Duminică, Laszlo Tokes a anunţat intenţia de a-şi face un nou partid. “Ne-am propus formarea unui nou partid, pe care să-l iniţiem, printre alţii, şi noi, cei din conducerea CNMT, pentru că este evident că obiectivele CNMT în spiritul politicii naţionale maghiare nu pot fi realizate decât de un actor politic. Ne-am dezamăgit în privinţa Partidului Civic Maghiar când am contribuit la crearea lui, ca să devină o alternativă la UDMR şi să înfăptuiască politica noastră naţională maghiară, iar în UDMR nu s-a făcut o schimbare de regim, o reformă”, a anunţat Tokes, citat de Mediafax. Potrivit aceleiaşi surse, el a fost completat de preşedintele executiv al CNMT, Toro Tibor, care a precizat că noua formaţiune va fi una “autonomistă”, “în spiritul lui Tokes”. “Vom urmări atingerea obiectivelor politicii naţionale, adică autonomia comunităţilor maghiare, de la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală a tuturor maghiarilor din Transilvania, până la autonomia regională a maghiarilor din Partium şi Ţinutul Ierului”, a afirmat Toro.

Liderul UDMR Cluj, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Laszlo Attila, susţine că Uniunea se aştepta la această mişcare politică din partea episcopului reformat. “Era de aşteptat, pregătirile se fac de luni întregi, începând cu acele mari mişcări «ecologiste», cu strângerea de semnături. Noi ştiam de acest lucru, dar n-am vrut să comentăm public până acum, ca să nu le facem reclamă gratis. Asta e, rămâne de văzut cât vom reuşi, noi, UDMR, să rămânem lideri în opţiunile maghiarilor”, a declarat Laszlo. În opinia sa, apariţia unui al treilea partid maghiar va pune serios în pericol reprezentarea minorităţii maghiare în parlament. “De 20 de ani spun că, la o reprezentativitate de 6,7% şi un prag electoral de 5%, nu ne permitem mai multe partide. De aceea am înfiinţat această Uniune, în care avem toate platformele reprezentate, de la liberali la socialişti, şi pe care am încercat să o coagulăm în jurul idealurilor comune. Din păcate, la fiecare patru ani apare câte cineva care crede că e cel mai tare şi va lua el tot”, a spus Laszlo. El recunoaşte că Tokes va fi o “locomotivă” puternică pentru noul partid, dar mizează pe dificultăţile pe care le va întâmpina în organizarea noii formaţiuni. Laszlo apreciază că UDMR ar putea avea chiar de câştigat din eventuala apariţie a noului partid. “Nu e prima şi, probabil, nu va fi nici ultima asemenea încercare. Şi între partidele româneşti au apărut şi dispărut astfel de partiduleţe. Foarte probabil că asta va duce la o curăţenie inclusiv în sânul nostru. Avem destui colegi care stau cu fundul în două luntri. Ne aşteptăm la mişcări încrucişate din ambele direcţii. Suntem pregătiţi pentru o asemenea situaţie”, a conchis Laszlo.

Preşedintele PCM Cluj, Csep Sandor, consideră că trei partide maghiare ar fi deja prea mult. “Nu am foarte multe informaţii despre intenţia domnului Tokes, dar eu zic că nu mai trebuie alt partid, însă fiecare cu ideile lui. Eu sunt de părere că CNMT ar trebui să rămână la fel ca până acum, cu legături în toate părţile, pentru bună înţelegere şi realizarea de proiecte comune, pentru scopuri comune. Domnul Tokes ar trebui să se înţeleagă cu UDMR, pentru că e membru acolo, doar cu UDMR a intrat în Parlamentul European”, a declarat Csep.

Declaraţiile extremiste

La finele lunii iulie, la Tabăra de Vară “Tusvanyos”, Tokes chema secuii să-şi revendice autonomia în stradă. Cu aceeaşi ocazie, îşi declara intenţia de a ignora Constituţia României, despre care dădea de înţeles că nu ar trebui respectată deoarece nu e “Sfânta Scriptură”. Nu după mult timp, a solicitat statut special pentru municipiul Cluj-Napoca, socotind că doar astfel poate fi prezervată identitatea minorităţii maghiare şi califica Zona Metropolitană drept “urnă de incinerare a comunităţii maghiare”. Tot în aceeaşi perioadă califica membrii UDMR drept “sclavi ai unei politici naţionale bazate pe doctrina statului naţional unitar şi omogen”. În urmă cu doar câteva zile, Tokes a cerut autonomie teritorială pentru judeţele Bihor şi Satu Mare.


Comenteaza