Legea zilei libere pentru vaccinare a trecut de Parlament! Este primul proiect de lege al deputatului Radu Molnar

Legea zilei libere pentru vaccinare a trecut de Parlament! Este primul proiect de lege al deputatului Radu Molnar

Propunerea legislativă prin care persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, a fost adoptată marți în Parlament.

Parlamentarul clujean Radu Molnar se arată bucuros că Parlamentul și Guvernul și-au arătat sprijinul pentru această măsură, deoarece populația trebuie încurajată să se vaccineze, consecințele unui nou val pandemic in România putând fi „devastatoare”.

„Primul meu proiect de lege a fost adoptat azi de Camera Deputaților legea urmând a fi transmisă spre promulgare Președintelui României. Este cu atât mai semnificativ, cu cât apare la debutul primului meu mandat.

Am propus alături de Oana Țoiu o măsură care să încurajeze românii să se vaccineze, acum când campania de vaccinare a încetinit. Este unul din cele două proiecte de lege ale USR PLUS, aprobate în această sesiune parlamentară. Mă bucur că parlamentul și guvernul și-au arătat sprijinul și cred că e nevoie de mai multe astfel de măsuri transpartinice.

Care sunt beneficiile legii? 

Persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:

• o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaților;

• o zi scutire de frecvență, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenților și militarilor;

• de drepturile prevăzute beneficiază și unul dintre părinți în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani.

Ne apropiem cu pași repezi de încremenirea procesului de vaccinare și numai 55.2% dintre români declară că intenționează să se vaccineze împotriva Covid-19 în cursul acestui an. Când am depus proiectul, la jumătatea lunii aprilie, se vaccinau aproximativ 80.000 de persoane pe zi, majoritatea cu prima doză. Azi doar 6.000 de persoane mai fac prima doză! 

Consecințele unui nou val pandemic pentru România vor fi devastatoare. Vorbim despre creșterea incontrolabilă a numărului de cazuri, paturi pline la ATI, noi restricții impuse asupra economiei, mulți români morți și multă suferință. Diferenta fata de vara trecută e ca acum avem vaccinul. E arma noastra cea mai importanta si trebuie să o folosim!

Avem nevoie de masuri care sa convinga oamenii sa se vaccineze, iar legea pe care am pus-o în fața colegilor parlamentari este una dintre aceste măsuri. Sa acordăm o zi liberă angajaților care vor să își ia din timp pentru a se vaccina, dar și părinților care doresc sa iși ducă copii la vaccinat.

Propunerea mea se adresează celor care muncesc și părinților, iar povara va cădea pe umerii angajatorilor pentru sustinerea unei eventuale scaderi a productivității muncii. Cu toate astea, e mai ieftin sa acorzi 1-2 zile decat sa ai angajați care se imbolnavesc.

La nivel de partid, USR PLUS și-a asumat campania de informare a populației cu privire la vaccinare. Colegii mei sunt în strada în fiecare zi, în fiecare localitate și depun tot efortul pentru a încuraja populatia. Haideți sa ne aducem contribuția și de aici din Parlament, pentru salvarea vieților românilor!”, a transmis Molnar.

Comenteaza