Liberalii au decis: „Neamţul”, la Cotroceni

Liberalii au decis: „Neamţul”, la Cotroceni
Cum era de aşteptat, sondajele de opinie l-au ajutat pe Klaus Iohannis să strângă de două ori mai multe voturi liberale decât Crin Antonescu şi devină, astfel, candidatul cu care PNL va intra într-un nou duel al sondajelor cu candidatul PDL Cătălin Predoiu, pentru desemnarea, practic, a adversarului lui Victor Ponta în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Cum aceleaşi sondaje de opinie îl indică pe Iohannis mult peste Predoiu ca intenţie de vot, se poate spune că luni liberalii au desemnat omul care are misiunea de a bloca accesul lui Victor Ponta la Cotroceni. În egală măsură, votul Delegaţiei Permanente a PNL (110 voturi Iohannis, 55 de voturi Antonescu) ar putea marca un capăt de linie pentru fostul şef al PNL, deşi seniorul liberal Mircea Ionescu-Quintus a insistat pe necesitatea ca ambii competitori să lupte umăr la umăr pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale. Vicepreşedintele PNL, senatorul Marius Nicoară, nu crede că Antonescu şi-a spus ultimul cuvânt în politică. „A fost un vot în care s-a ţinut cont de sondajul de opinie, dar şi de perspective. Sunt absolut convins că în nici un caz votul de azi nu reprezintă un capăt de linie pentru Crin Antonescu. El rămâne un om care va avea, în continuare, un cuvânt greu de spus în politică. Este extraordinar faptul că PNL are în frunte doi oameni valoroşi, care stau foarte bine în sondaje. Nu e un capăt de linie, mai degabă o restartare. Chiar seniorul Quintus spunea că, indiferent care va fi alesul, cei doi trebuie să rămână în echipă şi mie mi s-a părut că ambii au fost de acord cu asta", a comentat Nicoară.

Vicepreşedintele PDL Alin Tişe, membru al comisiei care a redactat proiectul de statut al noului PNL, a explicat procedura în urma căruia va fi ales candidatul unic al, încă, celor două partide. „Confom calendarului stabilit la negocieri, vom realiza un singur sondaj de opinie acceptat de ambele partide, în care îi vom testa pe Cătălin Predoiu şi pe Klaus Iohannis (Vasile Blaga a respins solicitarea Monicăi Macovei de a fi testată şi ea şi, de asemenea, prin înscrierea în PDL, a rămas în afara competiţiei şi Mihai Răzvan Ungureanu - n.red.), iar rezultatul acestui sondaj va trebui să apară până la finele acestei luni, astfel încât, la începutul lui august, într-o şedinţă reunită a Colegiului Director al PDL şi a Delegaţiei Permanente a PNL să alegem candidatul comun. Aşa cum se ştie, sâmbătă 26 iulie vom avea Convenţia Naţională a PDL şi Congresul PNL, după care o renire a celor două foruri, ocazie cu care vom decide fuziunea celor două partide, dar, cum procedcura juridică de înregistrare a noului partid va fi una de durată, în alegeruile prezidenţiale vom participa ca alianţă electorală, cu un singur candidat, cel care va avea cele mai mari şanse de câştig în turul doi", a explicat Tişe.

Candidatura lui Victor Ponta ar urma să fie bătută în cuie marţi 29 iulie, la Craiova, unde se va întruni Consiliul Naţional al PSD, urmând ca validarea statutară a candidaturii să fie dată de Congresul PSD care va fi convocat în primele zile ale lui septembrie. „Din Cluj vom avea o delegaţie de cel puţin 70 de persoane, chiar dacă nu toţi cu drept de vot, şi, fireşte, îl vom susţine pe Victor Ponta, pentru că, în acest moment, singurul care ar câştiga fără probleme alegerile prezidenţiale este preşedintele partidului, domnul Victor Ponta", a afirmat preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan.

 

Comenteaza