Liderii PSD Cluj îl vor pe Dragnea premier. Dâncu, „cel puţin un ministru foarte bun"

Liderii PSD Cluj îl vor pe Dragnea premier. Dâncu, „cel puţin un ministru foarte bun
Abia s-au încheiat alegerile şi deja toată lumea se întreabă pe cine va propune PSD ca şi candidat pentru funcţia de prim-ministru al României.

Curiozitatea este cu atât mai mare cu cât PSD nu a anunţat un candidat în timpul campaniei electorale, iar preşedintele Klaus Iohannis a declarat cu ceva timp în urmă că nu va desemna un candidat pentru funcţia de premier din rândul persoanelor condamnate penal, cu bătaie spre Liviu Dragnea, care are o condamnare definitivă de 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din 2012. Mai mult, există o lege în vigoare care interzice unei persoane condamnate penal să fie membru al Guvernului.

ZIUA de CLUJ a stat de vorbă cu liderii PSD Cluj despre variantele pe care partidul le-ar putea avansa pentru funcţia de şef al Executivului. Liderii social democraţi clujeni spun fără echivoc că Liviu Dragnea este cel mai bun candidat pentru această funcţie.

„Având în vedere cum s-a desfăşurat campania electorală şi programul politic foarte serios pe care l-a anunţat PSD prin preşedintele Liviu Dragnea, cred că dumnealui ar fi cel mai potrivit să fie prim ministru al României, mai ales că are experienţă serioasă în postura de ministru. Cei mai mulţi colegi din PSD îl susţin pe dumnealui", a declarat Horia Nasra, preşedintele interimar al PSD Cluj şi viitor deputat de Cluj.

Are partidul şi variante de rezervă, daca Liviu Dragnea nu va putea ocupa această funcţie, a fost următoarea întrebare a ziarului nostru?

„Sunt variante de rezervă, pentru că PSD este un partid mare", a răspuns Horia Nasra, fără a da exemple concrete, iar la întrebarea dacă Vasile Dâncu este printre aceste variante, tânărul lider al social-democraţilor clujeni a spus: „E o soluţie în măsura în care îşi doreşte. Din câte am citit în presă, dumnealui are alte planuri, dar ar fi onorant să-l avem în echipă şi pe dumnealui"

Fostul preşedinte al PSD Cluj, Remus Lăpuşan, care a rămas o figură importantă în partid, merge şi el pe mâna lui Liviu Dragnea, pentru şefia viitorului Guvern.

„În mod corect şi cinstit, domnul Liviu Dragnea ar trebui să fie propunerea de prim ministru din partea PSD, pentru că este preşedintele partidului, a condus campania electorală, am obţinut un scor istoric pentru PSD, aşa ar fi corect. Domnia sa o să hotărască dacă acceptă, dacă nu, şi după aceea se poate trece mai departe", a precizat Remus Lăpuşan.


ZIUA de CLUJ i-a cerut şi liderului PSD din Consiliul Judeţean Cluj să spună dacă Vasile Dâncu este o soluţie, în cazul în care Liviu Dragnea nu va dori sau nu va putea ocupa funcţia?

„Domnul Dâncu cred că ar fi un ministru foarte bun sau cel puţin un ministru foarte bun", a susţinut Remus Lăpuşan.

Ce spune legea despre situaţia lui Liviu Dragnea

Articolul 2 din Legea nr. 90 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului Romaniei şi a ministerelor, care este în vigoare, are urmatoarea formă:

"Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exercitiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnari penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute in cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificarile şi completările ulterioare."

Ce prerogative are Iohannis, conform Constituţiei, în numirea prim-ministrului României

Articolul 103 din Constituţia României, care se referă la desemnarea prim-ministrului, are următorul conţinut:

„(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor."

 

 

Comenteaza