Liderii USL nu opresc încă aparatele alianţei aflate în moarte clinică

Liderii USL nu opresc încă aparatele alianţei aflate în moarte clinică
Deşi Antonescu nu mai crede în onestitatea social-democraţilor, semnalele venite dinspre tabăra USD duc spre un nou armistiţiu în alianţa de guvernământ.

După ce Dan Voiculescu şi Victor Ponta au dat garanţii că USL va supravieţui, Daniel Constantin a fost mai explicit şi a spus că nu se cramponează de funcţii. Liberalii s-au întâlnit ieri pentru a decide conduita la negocierile finale de astăzi din USL. Crin Antonescu a declarat, în schimb, că PSD n-are de gând să-şi respecte cuvântul şi să-i susţină candidatura la Cotroceni.

„Eu cred că pentru toţi observatorii vieţii politice, ba chiar şi pentru mulţi dintre oamenii obişnuiţi, care nu fac aşa o pasiune din politică, de un an de zile e limpede că PSD nu are de gând să-şi ţină cuvântul. (...) Dar ca să mă întrebaţi acuma dacă eu cred că PSD are cel mai mic gând să mă susţină la Preşedinţie e aproape comic. Păi dumneavoastră credeţi?", a afirmat Antonescu citat de Mediafax. Cu toate acestea, el a spus că liberalii susţin în continuare păstrarea alianţei de guvernare. Liderul PNL a menţionat şi faptul că n-a trecut cu vederea noul rapt al social-democraţilor, care au mai subtilizat două companii importante, Transgaz şi Transelectrica, din gestiunea liberalilor, care conduc Ministerul de Finanţe, în subordinea PSD, la Secretariatul General al Guvernului. „Dacă domnul Ponta doreşte să schimbe datele iniţiale ale înţelegerii politice şi, după ce a luat tot ce putea lua - că eu mă şi întreb de ce mai există totuşi miniştri, dom'le, pot exista primul-ministru, cancelaria primului-ministru şi secretarul general...le-a dus pe toate...Foarte bine! Merge şi asta! Dacă domnul Ponta nu vrea nici măcar în acest condiţii, doreşte într-un mod evident agresiv şi ostentativ să umilească PNL, chestiunea asta nu se poate", a spus Antonescu.

Preşedintele interimar al PNL Cluj, şeful judeţului, Horea Uioreanu, speră că USL va fi salvată prin acceptarea condiţiilor liberalilor. „Noi, la Cluj, am decis să păstrăm USL şi sper ca şi cei de la Bucureşti să găsească o soluţie şi să nu se mai certe. Sigur că soluţia e cea propusă de noi, adică Klaus Iohannis vicepremier şi fără Daniel Constantin pe o funcţie similară. Postul lui ar fi în plus, noi am propus un nume doar pentru ceea ce ne aparţine", a comentat Uioreanu. În privinţa şanselor ca PSD să-l mai susţină pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României, Uioreanu e sceptic. „Asta e una din temele discuţiei de astăzi (ieri - n.red.) din conducerea partidului, dacă mai avem sau nu încredere în ei. Noi ne-am ţinut cuvântul în privinţa funcţiei de premier a domnului Victor Ponta, acum rămâne de văzut ce vor face ei mai departe. E greu de spus, deocamdată n-avem nici o garanţie că îşi vor respecta cuvântul", a afirmat Uioreanu.

Prim-vicepreşedintele PSD Cluj, deputatul Cornel Itu, admite că armistiţiul în USL va fi semnat în condiţiile liberalilor, dar recunoaşte că nu ştie cât va dura acesta. „Nu cred că vor accepta liberalii un al patrulea vicepremier, aşa că vom merge pe varianta de până acum şi lucrurile se vor calma. E greu de spus până când, eu vorbesc despre ziua de azi, de mâine se poate întâmpla orice", a spus Itu. El acceptă, de asemenea, că e posibil ca PSD să nu-l susţină pe Antonescu la alegerile prezidenţiale. „E greu de spus. În primul rând, acolo, la vârf, ar trebui mai multă linişte şi respect reciproc şi atunci lucrurile vor merge în direcţia bună. Dacă tot agită apele, orice e posibil", a declarat Itu.

Comenteaza