Video Liderul AUR, protest anti clasa politică: "Iohannis şi-a activat slugile şi acum ne atacă pentru că noi suntem în stradă"

Liderul AUR, protest anti clasa politică: "Iohannis şi-a activat slugile şi acum ne atacă pentru că noi suntem în stradă"
| Foto: Captura Facebook

Protestul anti restricţii în fruntea cărui as-a aflat formaţiunea politică AUR condusă de George Simion s-a transformat într-un protest anti clasa politică din România aflată la putere. 

A fost a treia seară de proteste, iar unii dintre prrotestatari chiar au devenit agresivi cu forţele de ordine. George Simion a participat la protestul de aseară de la Bucureşti şi a postat pe pagina sa de socializare o filmare din stradă întitulată: "Pentru libertate, la Bucureşti".  

"Nu e protestul nostru, noi ne alăturăm românilor pentru că în Parlament nu ne lasă să vorbim. (...) Hai români că în jumătate de oră se dă stingerea ca pe vremea mui Ceauşescu, vorbim în numele unei generaţii noi care s-a săturat de dictaturi şi s-a săturat de jaful ţării. Hai că putem!", a spus liderul AUR. 

"Ne închid în casă ca pe găini, au ajuns să ne închidă ca pe găini. (...) Noi venim înapoi în mijlocul poporului. Nu ne mai acuzaţi că suntem extremişti, voi sunteţi nişte trădători şi nişte hoţi". 

"Un mesaj pentru USR care ne vrea închişi în case şi care sunt pui de dictatori: USR, voi sunteţi extremiştii, nu noi. Noi suntem alături de români, în stradă. USR e fix aceeaşi mizerie ca şi PSD şi PNL. (...)

Iohannis şi-a activat slugile şi acum ne atacă pentru că noi suntem acum în stradă pentru libertatea noastră. Spune Iohannis că suntem extremişti, antisemiţi, xenofobi. Noi suntem români care ne-am săturat. De asta ne-au votat românii ca să îi reprezentăm în Parlament şi pe ei, pentru că s-au săturat de golanii de politicieni", a mai strigat acesta în stradă aseară.

Majoritatea protestatarilor nu purtau mască de protecţie şi nu respectau normele de protejare a sănătăţii impuse de starea de alertă din România în contextul pandemiei de COVID-19. 

Comenteaza