Liderul PSD nu acceptă ca primarii să fie consideraţi prezumtivi infractori

Liderul PSD nu acceptă ca primarii să fie consideraţi prezumtivi infractori
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, luni, la o reuniune a Asociaţiei Municipiilor din România, că nu mai acceptă ca primarii să fie consideraţi prezumtivi infractori, arătând că în Parlament vor fi modificate legile în acord cu decizia Curţii Constituţionale a României pe ordonanţa de urgenţă a guvenului nr. 13.

„Şi, ceea ce vă pot garanta eu şi cred că poate şi domnul Tăriceanu şi ceea ce vom putea face noi în Parlament are ca obeictiv principal descătuşarea tuturor energiilor din administraţia locală. Eu nu mai accept ca primarii să fie consideraţi prezumtivi infractori.

Este doar o chestiune de timp până când sunt prinşi. Eu cred că primarii sunt oameni corecţi, oameni care au în spate o legitimitate şi trebuie să fie ajutaţi, stimulaţi şi lăsaţi să dezvolte comunităţile lor", a spus Dragnea.

El a arătat că motivarea deciziei CCR privind conflictul DNA-Guvern referitor la adoptarea OUG 13 stabileşte o delimitare clară între oportunitate şi legalitate - nu doar în cazul miniştrilor, dar şi în cazul primarilor şi aleşilor locali.

„Cred că această decizie a CCR ar trebui luată în seamă în mod serios, sunt convins că şi Guvernul, Parlamentul - ce legi vor trebui modificate vor fi modificate, pentru că primarul trebuie să răspundă doar de legalitate, nu poate fi controlat pe oportunitate", a spus Dragnea.

El a arătat că „de prea multe ori" majoritatea instituţiile publice de control din România - Curte de conturi, parchete, alte instituţii - au venit să întrebe primarul de ce făcut un drum şi nu celălalt, de ce a făcut o investiţie şi nu cealaltă.

Dragnea a precizat că există instrumente de control pentru primari - respectiv referendumul şi votul - şi a arătat că primarii sunt parte a suveranităţii poporului. Liderul PSD a mai arătat, în acest sens, că orice „atac" asupra primarilor reprezintă un atac asupra comunităţilor.

Comenteaza