Lobby în Ungaria pentru Autostrada Transilvania

Lobby în Ungaria pentru Autostrada Transilvania
Senatorul PNL de Bihor Cornel Popa susţine că a obţinut acordul unor parlamentari din Ungaria pentru o acţiune de lobby al cărei scop este de a determina guvernul român să reia lucrările la tronsonul Autostrăzii Transilvania (foto) care traversează judeţele Bihor şi Sălaj, transmite Mediafax.
Cornel Popa a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că un alt scop este de a determina executivul să înceapă lucrările de electrificare a căii ferate între Episcopia Bihorului şi Cluj-Napoca. “Am făcut demersuri pentru ca joia viitoare, în prezenţa parlamentarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene din Bihor şi Sălaj, dar şi a unor parlamentari din Ungaria, să avem pe aceste două teme o întâlnire la Suplacu de Barcău, pe şantierul autostrăzii. (...) În finalul întâlnirii, vom redacta un document politic adresat Guvernului României, prin care să arătăm importanţa demersului nostru”, a spus Popa, citat de RL online. Acesta a precizat că este vorba despre “o acţiune de lobby”. Senatorul şi-a argumentat demersul prin faptul că lucrările la Autostrada Transilvania pe tronsonul din Bihor şi Sălaj au fost abandonate, deşi partea maghiară a încheiat construcţia autostrăzii care trebuia legată de Autostrada Transilvania, iar, pe de altă parte, fondurile pentru electrificarea căii ferate Episcopia Bihorului - Cluj-Napoca “au fost mutate în sudul ţării”.

Popa s-a declarat “indignat” că guvernul finanţează lucrări la autostradă doar în judeţul Cluj, de unde provine premierul Emil Boc, cu toate că acest lucru nu este logic. “Boc şi-a făcut o potecă de la Gilău la Turda şi de restul nu îi mai pasă. (...) Nu pricepe că izolează Transilvania, nu înţelege importanţa acestei autostrăzi pentru economia românească. A transformat autostrada într-o centură a Clujului, fără să îi pese că autostrada trebuia, în primul rând, să asigure legătura rutieră de la intrarea în ţară, adică de la Borş, spre centrul României”, a afirmat Popa.

În replică, liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, a declarat pentru ZIUA de CLUJ că Popa nu s-a preocupat de aspectele invocate cât timp a fost la guvernare. “Nu îmi aduc aminte ca în perioada cât a fost la guvernare să se fi preocupat de electrificarea căii ferate între Cluj şi Episcopia Bihorului. Cât despre autostradă, au reuşit, împreună cu Tăriceanu, să facă 5 kilometri de autostradă. În acea perioadă, liberalii au făcut şcoli în localităţi unde nu este nici un copil. Îl invit pe domnul Popa la Cluj să vadă şcoli modernizate în care bate vântul”, a declarat Buda. El a precizat că lucrările la Autostrada Transilvania vor continua. “Sperăm să continuăm pe direcţia Gilău - Nădăşel şi să includem şi sectorul de construcţie din Bihor. S-a început la Cluj pentru că tronsonul construit deja face legătura între două drumuri naţionale, pe când în Bihor, doar între două tarlale”, a precizat Buda

(D.P.)


Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .