Ludovic Orban, despre legile justiţiei: PNL va lupta cu toate armele pentru a împiedica adoptarea

Ludovic Orban, despre legile justiţiei: PNL va lupta cu toate armele pentru a împiedica adoptarea
Preşedintele PNL,Ludovic Orban, a declarat,miercuri, că L. Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu vor să subordoneze politic parchetele pentru a inhiba anchetele, afirmând că PNL va lupta cu toate armele pentru a împiedica adoptarea schimbărilor anunţate,"care riscă să distrugă independenţa justiţiei".

"Guvernul îşi dă arama pe faţă. Dragnea şi Tăriceanu vor să subordoneze politic parchetele pentru a inhiba anchetele, în special pentru fapte de corupţie, care vizează liderii partidelor de guvernământ. Scoaterea preşedintelui din ecuaţia numirii şefilor de parchete permite arbitrariul ministrului de justiţie, care este politic, în nominalizarea acestora. Ministrul politic va căuta să numească procurori obedienţi, care să răspundă la comenzi şi care să nu mai îndrăznească să declanşeze anchete împotriva protejaţilor din clientela politico-economică. Mai mult, parchetele pot să se transforme într-o armă politică de luptă împotriva opozanţilor", a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, pe Facebook.

Ludovic Orban a afirmat că prin trecerea inspecţiei judiciare în subordinea ministrului justiţiei, aceasta riscă să se transforme într-o falangă represivă a partidului de guvernământ.

"Prin trecerea inspecţiei judiciare în subordinea ministrului justiţiei, aceasta riscă să se transforme într-o falangă represivă a partidului de guvernământ, care să intimideze magistraţii. Suntem categoric împotriva şi ne vom lupta cu toate armele pentru a împiedica adoptarea acestor enormităţi care riscă să distrugă independenţa puterii judecătoreşti şi să pună sub semnul întrebării democraţia din România", a conchis preşedintele PNL.

 

Comenteaza